La 1 Decembrie, Academia Oamenilor de Știință din România celebrează, împreună cu întreaga națiune română, Ziua Națională a României. Ziua Națională constituie prilejul de a omagia istoria și devenirea românească, valorile identitare întemeietoare, sacrificiile și jertfele pentru existență și continuitate, contribuția înaintașilor – popor și elite, într-o vastă sinergie națională – la edificarea unei țări europene, cu rădăcini adânci în istorie.
În procesul de construcție și dezvoltare a țării, întins pe secole, un rol fundamental l-au avut educația, știința, cultura și cunoașterea. În acest cadru, Academia Oamenilor de Știință din România își exprimă adânca recunoștință față de generațiile de învățători, profesori, oameni de știință și de cultură – mulți dintre ei martiri ai războaielor sau victime ale istoriei – care au contribuit prin cunoașterea și dăruirea lor la ridicarea și la dezvoltarea țării în spirit european.
În acest cadru complex, pentru Academia Oamenilor de Știință din România, Ziua Națională a României constituie prilejul unui act de reflecție profund și responsabil la viitorul țării și la contribuția pe care o putem aduce pentru edificarea țării în continuitatea procesului desfășurat și desăvârșit de generațiile anterioare.
Academia Oamenilor de Știință din România, instituție academică emblematică, înființată în anul 1935, care a contribuit la dezvoltarea României prin inteligență creatoare și creație științifică, se implică prin întreaga sa activitate, prin educație academică și prin cercetare științifică în procesul dezvoltării țării. Este o provocare pe care AOSR o asumă cu responsabilitate și conștiință, angrenându-și întregul potențial științific și creator într-un proces complex și dificil, într-o lume marcată de schimbări fundamentale, prin aportul tehnologiei digitale, desfășurate cu o viteză fără precedent. Programul Național „România Cunoașterii”, inițiat de AOSR în luna mai 2024 și desfășurat cu parteneri de prestigiu, este gândit să contribuie la dezvoltarea durabilă a României prin educație, știință și cunoaștere și aspiră să devină un adevărat Proiect de Țară.
De Ziua Națională, 1 Decembrie, Academia Oamenilor de Știință din România urează României și tuturor românilor, din țară și din străinătate, La mulți ani!
Biroul de Comunicare și Relații Publice al Academiei Oamenilor de Știință din România
1.12.2024