Prof. univ. dr. ing. Adrian Badea, Președintele AOSR
Articol publicat în revistaclipa.eu
Anul 2019 a fost unul bogat în activități și realizări de marcă în domeniile educației, științei, cercetării și culturii pentru Academia Oamenilor de Știință din România. Instituția a desfășurat o serie de manifestări de anvergură națională și internațională, conferințe, simpozioane, dezbateri, evenimente culturale de excepție, a editat cărți, a premiat calitatea și performanța în cercetarea științifică. În anul 2019, AOSR l-a omagiat la 150 de ani de la naștere pe Dr. Constantin Angelescu, figură de prestigiu a educației și științei românești din perioada interbelică, ministru al instrucțiunii publice, medic chirurg, creator de școală medicală, fondatorul Academiei de Științe din România. La nivelul secțiilor și al filialelor, instituția și-a desfășurat programele și proiectele de cercetare, prin care se menține la o cotă ridicată a vizibilității și aprecierii științifice. Dintre numeroasele manifestări ale anului 2019, am ales câteva mai semnificative, cu un impact extrem de favorabil asupra participanților.
„Domnule și Frate Eminescu!”, recital de ziua Poetului Național și a culturii naționale
De Ziua lui Mihai Eminescu și de Ziua Culturii Naționale, la Academia Oamenilor de Știință din România, a avut loc un eveniment cultural de excepție: Recitalul Extraordinar „Domnule și Frate Eminescu!”, conceput și susținut de actorul și profesorul universitar Constantin Chiriac, directorul Teatrului „Gh. Stanca” din Sibiu și al Festivalului Internațional de Teatru Sibiu, membru de onoare al AOSR.
La 169 de ani de la nașterea Poetului, Recitalul „Domnule și Frate Eminescu!” și-a propus să-i aducă în conștiința contemporaneității pe Mihai Eminescu și Ion Creangă, printr-o serie de creații literare și fragmente din scrisori. Act de prezentare simbolică a unei prietenii exemplare din istoria culturii românești, Recitalul a depășit limitele unei simple evocări și a creat un moment de meditație filosofică și poetică la sensul lumii și al omului, la condiția umană, la trecerea inexorabilă a timpului, la iubire, viață și moarte. Grație creațiilor alese, viziunii artistice și talentului lui Constantin Chiriac, recitalul a devenit un act poetic tulburător, de adâncă reflecție și emoție, care a adus în prezent chipurile celor doi titani ai literaturii române.
Recitalul Extraordinar a fost urmat, în partea finală a evenimentului, de un Recital muzical, cuprinzând romanțe pe versurile poetului Mihai Eminescu, susținut de tineri teologi, doctoranzi în teologie, din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța.
Premii pentru Excelență în cercetarea științifică
Gala Premiilor Academiei Oamenilor de Știință din România este un eveniment devenit tradiție în spațiul academic românesc, dedicat excelenței în cercetare, care premiază cele mai importante contribuții la progresul științei și al cunoașterii. Desfășurată într-o instituție-etalon a culturii, științei și civilizației noastre, în cadrul somptuos, cu o puternică semnificație simbolică, al Aulei Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, Gala a celebrat cercetarea premiind cele mai valoroase lucrări științifice din domenii fundamentale. Premiile acordate sunt onorifice, fără a implica o componentă financiară, constituind recunoașterea academică a meritelor și valorii, un mod simbolic de consacrare a excelenței. La manifestare, a participat un public select, format din membri ai corpului academic, cercetători, oameni de știință și de cultură, personalități ale vieții publice din țară și din străinătate. Gala a cuprins și momente muzicale de înaltă calitate.
Gala premiilor reprezintă, în mod simbolic, corolarul activității instituției noastre, care, prin statut și misiune, este dedicată științei și creației științifice. Încă de la înființarea ei, în 1935, de către personalități academice strălucite, Academia de Științe din România, așa cum s-a numit în prima perioadă a existenței sale, a fost un for de consacrare științifică, un mediu al elitelor intelectuale, de prestigiu național și internațional, care și-au adus o importantă contribuție la dezvoltarea științei românești. Prin premierea celor mai relevante rezultate științifice, cuprinse în lucrări de specialitate, celebrăm valoarea, creativitatea și originalitatea, susținem și încurajăm creația științifică prin manifestările ei superlative. Lucrările premiate reprezintă contribuții științifice la domeniile pe care le reprezintă și sunt parte a procesului sinergic de evoluție a științei și cercetării în marea lor complexitate și diversitate. În viziunea noastră, știința, cercetarea, educația sunt pilonii dezvoltării țării în lumea de azi, care își concepe dezvoltarea pe cunoaștere. Concepte precum societatea bazată pe cunoaștere, Europa inovației și multe altele exprimă bine această perspectivă. România are un potențial de inteligență și creativitate excepțional, adevăr, de altfel, recunoscut la nivel internațional. Prin activitățile noastre specifice și evenimente precum Gala Premiilor AOSR, noi și instituția noastră încercăm să susținem acest potențial și să-l stimulăm. Știința reprezintă o mare șansă de dezvoltare și afirmare, în continuare, a României pe plan internațional.
Istoria, celebrată prin apariții editoriale de excepție
În primăvara anului trecut a avut loc un eveniment cu semnificații științifice și culturale speciale, în cadrul celebrării unui secol de la Marea Unire și de la recunoașterea internațională a acesteia. Manifestarea a constat în lansarea a două lucrări din domeniul istoriei și diplomației și în dezbaterea din jurul acestora. Cele două lucrări sunt: Tratatele de la Trianon și Paris din 1920, documentele prin care s-a consfințit înfăptuirea României Mari (Editura Academiei Oamenilor de Știință din România, 2018) și Politica externă și diplomația României pe parcursul unui secol de la înfăptuirea României Mari, vol. I și vol. II (Editura Academiei Române, 2018). Lucrările au fost realizate de Prof. univ. dr. Ion M. Anghel, ambasador, membru al AOSR, prima în calitate de autor, cea de-a doua, de autor și coordonator. Alături de ambasadorul Ion M. Anghel, la prezidiul manifestării, s-a aflat ambasadorul Constantin Vlad, diplomat, profesor universitar și autor al unor lucrări de referință în domeniu, membru titular al AOSR.
Prima lucrare cuprinde Tratatele de la Trianon și de la Paris, în forma lor originală, așa cum au fost publicate în Monitorul Oficial, prezentate și comentate de autor, ghid avizat în domeniu, figură marcantă a diplomației românești contemporane. Publicarea lor la un secol de la evenimentele cruciale prin care s-a realizat și consfințit idealul național al românilor, Marea Unire, constituie un gest de recuperare istorică și un mod de reactualizare în conștiința prezentului a unor acte juridice de valoare fundamentală pentru istoria României, a Europei și a lumii. Cea de-a doua lucrare, în două tomuri, impresionantă ca volum, prezintă politica externă și diplomația României de-a lungul celor 100 de ani care au trecut de la Marea Unire, fiind realizată din contribuțiile a peste 30 de autori, cei mai mulți, diplomați de carieră, actori importanți pe scena relațiilor internaționale ale României de-a lungul deceniilor postbelice până în prezent. După mărturisirea coordonatorului, ambasadorul Ion M. Anghel, lucrarea și-a propus să analizeze și să prezinte publicului ce a reprezentat România în politica externă și în diplomație într-o perioadă dificilă a istoriei, într-o lume împărțită de ideologii politice opuse, sub presiunea Războiului Rece. Cartea reușește să ofere o imagine complexă a diplomației românești și a scenei internaționale, văzute prin prisma celor direct implicați. Teza generală a lucrării, rezultată din însumarea unei diversități de perspective, care analizează aspecte fundamentale ale diplomației (politică, economică, culturală etc.), poate fi sintetizată prin ideea că România a fost o prezență semnificativă, de care s-a ținut seama pe scena relațiilor internaționale. Prin aportul direct al diplomației sale, țara noastră a avut un rol activ și dinamic pe plan extern, a știut să-și impună punctele de vedere în apărarea propriilor interese și în promovarea unor principii și linii de acțiune la nivel internațional.
Lansarea celor două lucrări a fost urmată de intervenții ale celor prezenți, diplomați, istorici, membri ai corpului academic, care au relevat valoarea și importanța operelor pentru domeniile istoriei și diplomației, au subliniat meritele autorului și ale tuturor contribuitorilor, aducând o serie de comentarii, nuanțări și dezvoltări în universul tematic acoperit de acestea.
Dr. Constantin Angelescu, omagiat la 150 de ani de la naștere
Cu ocazia împlinirii unui secol și jumătate de la nașterea lui Constantin Angelescu (10 iunie 1869), Academia Oamenilor de Știință din România a organizat o Dezbatere dedicată ilustrului om de știință, profesor universitar și politician liberal român: „Constantin Angelescu – personalitate de prestigiu a științei, educației și civilizației românești. 150 de ani de la naștere”. Manifestarea a avut loc în noul sediu al Academiei Oamenilor de Știință din România, care a fost inaugurat cu acest prilej. Au fost prezenți miniștri, academicieni, profesori universitari și cercetători, oameni de știință și de cultură, scriitori, reprezentanți ai mass-media.
Constantin Angelescu a fost medic chirurg cu studii la Paris, profesor universitar, politician, membru de onoare al Academiei Române, figură de marcă a științei, a vieții academice și publice românești din prima jumătate a secolului al XX-lea. Ca om politic liberal, Doctorul Angelescu a fost deputat, senator, ministru al lucrărilor publice (1914-1916), ministru al instrucțiunii publice în două mandate (1922-1928, 1933-1937), prim-ministru al României pentru o scurtă perioadă. Important de subliniat, Dr. Angelescu a îndeplinit, primul, funcția de ministru plenipotențiar al României la Washington (din ianuarie 1918) și a promovat, din această poziție, cauzei României și a proiectului ei național peste Ocean. Cea mai importantă contribuție ca om politic, Constantin Angelescu a avut-o în calitate de ministru al instrucțiunii publice. Din această poziție, a desfășurat o operă de modernizare a învățământului românesc și aliniere a acestuia la standardele europene, inițiind o serie de reforme, promovând, la nivel constituțional (Constituția din 1923), principii fundamentale precum libertatea învățământului, obligativitatea și gratuitatea învățământului primar, instituind examenul de bacalaureat etc. Ca ministru al instrucțiunii, s-a dovedit un demn continuator al lui Spiru Haret, fondatorul învățământului românesc modern (de care, de altfel, era legat și prin relații de rudenie). Constantin Angelescu a fost membru de onoare al Academiei Române, ales la 24 mai 1934. În perioada 1923-1947, a ocupat funcția de președinte al Ateneului Român, iar între 1941 și 1947, pe cea de președinte al Ligii Culturale.
În 29 martie 1935, Dr. Constantin Angelescu a fondat Academia de Științe din România, ca for de creație și consacrare științifică, instituție care a reunit personalități de marcă ale științei românești, unele dintre ele având și calitatea de membri ai Academiei Române. Instituția a parcurs o istorie dramatică după instaurarea regimului comunist și până la căderea acestuia. În prezent, Academia Oamenilor de Știință din România este, prin Lege, „continuatorul și unicul legatar al Academiei de Științe din România” (art. 3, alin. 3 din Legea nr. 31 din 15 ianuarie 2007 privind reorganizarea și funcționarea Academiei Oamenilor de Știință din România).
Dezbaterea a antrenat un număr mare de vorbitori, care au evocat diversele ipostaze ale personalității și activității celui omagiat. Ulterior, AOSR a editat volumul omagial Constantin Angelescu – personalitate de prestigiu a științei, educației și civilizației românești. 150 de ani de la naștere, care cuprinde contribuții prezentate în cadrul dezbaterii și materiale inedite, apărut în luna decembrie, într-o formă grafică frumoasă, la Editura AOSR. Cartea, omagiu unui mare politician, savant și patriot român, urmează să fie lansată la mijlocul lunii februarie din acest an.
Simpozion la New York despre Marea Unire și românii care au schimbat istoria lumii
Academia Oamenilor de Știință din România Filiala USA și Societatea Română Creștină „Dorul”, New York au organizat Simpozionul Recunoașterea Marii Uniri de la 1918 în Cancelariile vremii și Pergamentul cu 100 de români care au schimbat istoria lumii, eveniment care a avut loc în iunie 2019, la New York.
Simpozionul, la care am participat împreună cu istoricul Gheorghe Onișoru, și-a propus ca, în continuarea celebrării Centenarului, să rememoreze și să analizeze evenimentele politice care au consacrat pe plan internațional Marea Unire ca act istoric și ca realitate politică. Prin prisma participării și a comunicărilor, evenimentul a fost o manifestare academică de substanță, o reușită remarcabilă a românilor de peste Ocean, care, chiar dacă sunt departe, rezonează, „în cuget și în simțiri”, cu valorile și idealurile românilor din țară. Important de notat că organizarea și desfășurarea evenimentului au fost posibile și prin sponsorizarea (în proporție de 55%) de la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, prin programul cultural „Constantin Brâncuși”.
Conferință Științifică pe tema „Convergența reală România – Uniunea Europeană”
Conferința Științifică de Toamnă a Academiei Oamenilor de Știință din România, eveniment de înaltă ținută academică, pe o temă de importanță majoră pentru societatea românească: „Convergența reală România – Uniunea Europeană”, a fost organizată cu sprijinul special al Filialei Brașov, în colaborare cu instituții academice, universitare și culturale și organizații economice. Tema convergenței dintre România și UE a fost abordată din perspectiva mai multor domenii: științe exacte, științe inginerești, științe agricole, chimie, biologie, medicină, istorie, filosofie, psihologie, teologie, științe economice, științe juridice, științe sociologice, științe militare. Conferința s-a desfășurat în cadrul generos al Universității „Transilvania” din Brașov, una dintre universitățile emblematice ale României.
Conferința a plecat de la câteva premise importante în abordarea temei propuse reflecției și analizei. Prima dintre ele se referă la faptul că problema convergenței reale România – Uniunea Europeană trebuie analizată în cadrul creat de presiunea problemelor globale cu care se confruntă omenirea, unele dintre acestea având implicații economice, sociale și ecologice, iar altele efecte în domeniile academic și universitar. În al doilea rând, relația dintre globalizare și convergența reală România – Uniunea Europeană este puțin tratată de către teoreticienii și practicienii noștri, iar cei care se preocupă de această temă se referă mai mult la avantaje, neglijând dezavantajele globalizării pentru România (tendința de concentrare a puterii de decizie în mâinile marilor companii, limitarea spațiului de acțiune al politicilor și economiei naționale, tendința de omogenizare și de standardizare a culturilor, afectarea mediului social și a mediului înconjurător etc.). O a treia premisă a abordării o reprezintă situația că gândirea academico-universitară se află într-un dublu impas, generat, pe de o parte, de nevoia de optimizare a funcționalității sistemului național de educație prin modificarea structurii organizatorice și, pe de altă parte, de unele aspecte de neconvergență între România și Uniunea Europeană, în principal sub forma declinului atenției acordate în ultimele decenii învățării, în favoarea cercetării pentru publicare și tratarea disproporționată a teoriei față de practică.
Dezbatere științifică în cadrul Centenarului: Cadrul intern și extern al apărării României întregite în anul 1919
În seria de manifestări dedicate Centenarului Marii Uniri, începută în anul 2018, Academia Oamenilor de Știință din România a lansat în agora academică și în spațiul public național, spre reflecție și analiză, o nouă temă de interes major pentru istoria și conștiința românească, referitoare la perioada imediat următoare împlinirii idealului național al Unirii. Sub genericul Cadrul intern și extern al apărării României întregite în anul 1919, AOSR a organizat o Dezbatere academică focalizată pe procesele și evoluțiile politice și militare desfășurate după actul istoric de la 1 Decembrie 1918.
Manifestarea a abordat o serie de puncte și aspecte fundamentale subsumate temei generice, configurând astfel un cadru comprehensiv al dezbaterii: Contribuția armatei române la întregirea României; Cele 14 puncte ale președintelui W. Wilson; Curaj și demnitate pentru înfăptuirea și apărarea Marii Uniri; Unirea Basarabiei – respingerea agresiunii bolșevicilor ruși; Unirea Bucovinei – lupta împotriva atacurilor declanșate de naționaliștii ucraineni și bolșevicii ruși; Unirea Transilvaniei – respingerea agresiunilor regimului bolșevic condus de Béla Kun. Ocuparea Budapestei; Lupta diplomatică pentru confirmarea prin tratate internaționale a Unirii Transilvaniei, Bucovinei și Basarabiei cu România; Importanța istorică a Marii Uniri; Raporturile politice dintre România și Marile Puteri după încheierea războiului; Conferința de Pace de la Paris – cadrul creării noii Europe: state, negocieri și tratate; România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris; Tratatul de la Trianon și consfințirea frontierelor României Mari.
Prin comunicările prezentate și discuțiile generate de acestea, Dezbaterea a realizat o analiză științifică riguroasă și comprehensivă a cadrului istoric și a evenimentelor de acum un secol, de importanță crucială pentru împlinirea idealului național al Marii Uniri și pentru evoluția României ca țară europeană. Prelegerile științifice au constituit, în același timp, o substanțială lecție de istorie pe o temă de importanță majoră a istoriei României moderne și contemporane. În urma evenimentului, Academia Oamenilor de Știință din România va edita un volum științific constituit din comunicările prezentate și alte contribuții esențiale, semnate de nume de marcă ale istoriei, științelor militare, culturii și civilizației românești.
Academia Oamenilor de Știință din România, pe locul 22 în România și 775 în lume în prestigiosul clasament Scimago/Elsevier
Academia Oamenilor de Știință din România a început anul 2020 sub auspiciile unui succes semnificativ pe plan științific și academic. În urma evaluării instituționale, a fost situată pe locul 22 în România și 775 în lume în clasamentul pe anul 2019 realizat de prestigiosul grup Scimago/Elsevier. Doar 41 de instituții de cercetare și universități din România dintr-un total de aproximativ 700 (circa 6%) satisfac criteriile de performanță ale evaluării Scimago/Elsevier. Academia Oamenilor de Știință din România este, pe lângă Academia Română – cel mai înalt for al științei și culturii românești –, care ocupă locul I, singura academie din țară, dintre academiile aprobate prin legi, prezentă în acest top academic de elită. Prezența AOSR în exigentul clasament al excelenței, considerat un adevărat „rating de țară” în materie științifică, reprezintă o recunoaștere obiectivă, incontestabilă a capacității instituției și a calității activității desfășurate sub egida acesteia.
2020 – un an special pentru Academia Oamenilor de Știință din România
Am început anul 2020 sub auspicii financiare nedrepte și am pierdut pe cel de-al doilea Președinte fondator al Academiei noastre, General (r) prof. univ. dr. DHC. Vasile Cândea, un Om absolut excepțional! Medic minunat și iubit, care a salvat viața a mii de oameni prin intervenții chirurgicale, multe în premieră națională, om de știință de anvergură internațională și un mare Constructor. A fost fondatorul Școlii de chirurgie cardiovasculară a Armatei, director al Spitalului C.C. Iliescu și cel care a avut rolul hotărâtor în învierea, ca Pasărea Phoenix, a Academiei de Științe a României în forma actuală de Academie a Oamenilor de Știință din România.
Cu toate acestea, sunt convins că împreună cu colegii mei ne vom mobiliza pentru depășirea greutăților și vom merge mai departe, în frunte cu steagul pe care ni l-au transmis Dr. Constantin Angelescu și Dr. Vasile Cândea pe drumul către creșterea prestigiului acestei Academii.
2020 este un an special pentru Academia Oamenilor de Știință din România: instituția celebrează 85 de ani de la înființarea sa, la 29 martie 1935, ca Academia de Științe a României. În același timp, anul 2020 marchează desăvârșirea Centenarului Marii Uniri, prin împlinirea a 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, la 4 iunie 2020. În acest cadru istoric și instituțional, Academia Oamenilor de Știință din România își va continua eforturile și activitățile dedicate cercetării științifice, educației și culturii, punându-se astfel în slujba progresului României și afirmării acesteia ca țară europeană, cu un potențial uman semnificativ și resurse de inteligență și creativitate importante în concertul națiunilor. O atenție deosebită dorim să acordăm în acest an tinerelor noastre elite, beneficiind și de faptul că Academia noastră are în coordonare două dintre revistele dedicate acestora: „Știință și Tehnică” și „Tinere Elite”.