În perioada 14-19 octombrie 2024 a avut loc cea de-a XIII-a ediție a Conferinţei Naţionale a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila” (SUUMC), cu tema “Medicina militară modernă – simbioză între misiune, accesibilitate și performanță”. Cu această ocazie au fost acordate Premiile Medicinei Militare din România, marcându-se totodată tradiția celor 193 de ani de existență a Spitalului Militar Central.
În deschiderea manifestării, doamna Comandant general-maior prof. univ. dr. Florentina Ioniță-Radu a prezentat succint realizările Spitalului și perspectivele de dezvoltare în contextul progresului tehnologic de astăzi.
Au luat cuvântul, elogiind performanțele managementului și competența medicilor, reprezentanți ai Președinției, Guvernului, Academiei Oamenilor de Știință din România, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Colegiului Medicilor din România.
Prof. univ. dr. ing. Doina Banciu, Președinte AOSR, a subliniat în cadrul conferinței cooperarea deosebită pe care Academia Oamenilor de Știință din România o are cu Spitalul Universitar de Urgență Militar Central, o unitate emblemă prin competența actului medical și prin serviciile oferite pacienților. Colaborarea dintre cele două instituții se desfășoară îndeosebi în zona de cercetare-inovare în diverse proiecte și prin participarea activă a membrilor AOSR care lucrează în cadrul Spitalului Militar.
Prof. univ. dr. Viorel Jinga, Vicepreședintele AOSR, a declarat la ceremonia de premiere că “în medicină, și mai ales în medicina militară a sec. XXI, provocările sunt la turație maximă, deschizând mereu noi perspective către inovare și progres, un motiv în plus pentru a pune tema principală a acestui congres în simbioza dintre misiune, accesabilitate și performanță, chiar dacă discutăm despre înfăptuirea actului militar pe timp de pace, de război sau în perioade de criză, precum recent încheiata pandemie COVID 19”.
Prof. univ. dr. Viorel Jinga – rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și doamna general-maior prof. univ. dr. Florentina Ioniță-Radu au înmânat Premiul General Profesor dr. Atanase Demosthene pentru întreaga activitate în domeniul specialităților chirurgicale, domnului col. (r.) medic dr. Ioan Stoian.
Tradiția colaborării dintre cele două instituții este îndelungată și puternică. Gen. prof. univ. dr. Vasile Cândea a fost președintele Academiei Oamenilor de Știință din România în perioada 1990-2016. Secția de Științe Medicale a Academiei Oamenilor de Știință din România include numeroase personalități, militari, ce au lucrat în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central, păstrând o permanentă relație instituțională cu Spitalul, dar și personală cu colegi medici militari.
Tradiția este continuată și astăzi prin proiecte și programe dezvoltate în comun de cele două instituții.