Academia Oamenilor de Știință din România

AcasăIn memoriamAdâncă tristeţe la stingerea din viaţă a Dr. ing. Ion BASGAN, vicepreşedinte...

Adâncă tristeţe la stingerea din viaţă a Dr. ing. Ion BASGAN, vicepreşedinte AOSR (2010-2020)

Prezidiul AOSR anunță cu adâncă tristețe că, în ziua de 6 aprilie 2022 s-a stins din viață, Dr. ing. Ion BASGAN, Membru titular fondator, vicepreşedinte AOSR (2010-2020).

Născut în București, pe 16 iunie 1938, Senatorul Ion Basgan a deţinut funcţii executive şi de conducere în unităţi aparţinând Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, abordând tematicile specifice de organizare, exploatare tehnică şi comercială aferente transporturilor interne şi internaţionale. În această perioadă a contribuit la elaborarea de instrucţiuni şi acte normative privind organizarea şi exploatarea tehnică şi comercială aferente transportului intern de călători şi de mărfuri în trafic internaţional. Expert tehnic autorizat din anul 1969. În anul 1990, a fost ales deputat în Parlamentul României, iar în legislatura 2004-2008 a fost senator. Este autorul şi iniţiatorul, în Parlamentul României, al legii 31/2007, privind reorganizarea şi funcţionarea AOSR.

Și-a desfășurat activitatea ştiinţifică în domeniul transporturilor și managementului care s-a concretizat prin realizarea cercetărilor şi determinărilor privind siguranţa circulaţiei rutiere, calitatea şi legalitatea transporturilor care au stat la baza elaborării Normativelor republicane auto privind întreţinerea autovehiculelor. Activitatea publicistică s-a materializat prin publicarea unor articole în care evocă realizările tatălui său, marele inventator şi om de ştiinţă român Ion Ştefan Basgan (24 iunie 1902 – 15 decembrie 1980): Dimensiunea universală a creaţiei inventatorului Ion Şt. Basgan, Focşani, iulie 2002; Un secol de la naşterea inventatorului Ion Şt. Basgan, Economistul din 12.02.2007. Este autor / coautor al următoarelor cărţi: Condiţii generale pentru transportul mărfurilor în trafic internaţional – 1975; Evoluţia transporturilor, mijloace de transport, organizare şi management în context european – vol. I-II, Editura Conphys, Râmnicu Vâlcea, 2002-2003; Războaiele fiilor luminii, Editura Monitorul Oficial, 2006; Enciclopedia masoneriei universale, ed. 2007, vol. I-II, Editura Alma, 2007.

A fost membru fondator al Asociaţiei Generale a Experţilor Tehnici şi Contabili din România, membru fondator şi preşedinte al Fundaţiei ”Ion Basgan”, membru fondator al Forumului Dezvoltării Durabile – România Orizont 2020, membru al Asociaţiei Generale a Inginerilor din România, membru în Consiliul Ştiinţific al Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, membru fondator al Fundaţiei Panteonul României, sub egida Academiei Române.
Academia noastră pierde un membru de mare valoare și un coleg de care ne vom aminti mereu.

Sincere condoleanțe familiei! Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Bucureşti, 6 aprilie 2022

Documente

AOSR – VIZIBILITATE INTERNAȚIONALĂ

MEMBRI

RAPORT AOSR

CĂRȚI MEMBRI AOSR

MANIFESTĂRI AOSR

AGORA