Academia Oamenilor de Știință din România

AcasăEvenimenteAOSR regretă profund trecerea din această lume a academicianului Constantin Bălăceanu-Stolnici

AOSR regretă profund trecerea din această lume a academicianului Constantin Bălăceanu-Stolnici

Academia Oamenilor de Știință din România își exprimă regretul profund la plecarea dintre noi a celui care a fost academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici (6 iulie 1923-20 august 2023). A fost o personalitate ilustră a științei, educației și culturii românești, un spirit polivalent și enciclopedic, un om al Cetății, un simbol aristocratic al istoriei noastre. De-a lungul unei vieți întinse pe un secol, printr-o activitate prodigioasă în domeniul medicinei, al cercetării științifice multidisciplinare și al educației academice, printr-o operă științifică și culturală impresionantă, Constantin Bălăceanu-Stolnici s-a impus ca un nume de prestigiu al elitei științifice și culturale românești. Între calitățile emblematice ale unei vieți lungi și fecunde, așa cum a fost viața domniei sale, se numără cele de: profesor universitar, doctor în Neuropsihiatrie și Geriatrie, medic neurolog, membru de onoare al Academiei Române, membru titular fondator al Academiei Oamenilor de Știință din România, membru al Academiei de Științe Medicale din România.

Născut la 6 iulie 1923, în București, descendent al vechii familii boierești a Bălăcenilor, care a avut un rol însemnat în istoria Țării Românești, a urmat liceul „I. C. Brătianu” din Pitești, a absolvit Universitatea de Medicină din București în 1947, iar în 1968 a obținut titlul de doctor în Științe Medicale. Specializat în neuropsihiatrie și geriatrie, a dezvoltat o carieră complexă, de-a lungul căreia a îmbinat în chip exemplar profesia medicală cu activitatea la catedra universitară. A fost medic specialist neurolog la Spitalul Colentina și la Spitalul Dr. Cantacuzino, medic primar neurolog la Spitalul Gheorghe Marinescu din Bucureşti, medic primar geriatru, şef de secţie și director general la Institutul Naţional de Gerontologie, şeful Serviciului Metodologic de Neurologie și Neurochirurgie. În paralel, a fost preparator și asistent la Catedra de Anatomie și la Catedra de Neurologie din cadrul Institutului Medico-Farmaceutic, profesor suplinitor la Catedra de Cibernetică Generală a Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, profesor de neuropsihologie și anatomie a sistemului nervos, profesor de istoria culturii și ştiinţei, profesor asociat la Universitatea din Newcastle-upon-Tyne (Anglia), Universitatea Pontificală din Porto Alegre (Brazilia), Universidad Internacional Menéndez Pelayo din Santander (Spania), Academia Medicală Cataloneză din Barcelona (Spania), Colegiul de Medicină din Paris (Franţa). Domeniile de competență ale domniei sale au fost: neuropsihologia, anatomia și fiziologia sistemului nervos, neurogeriatria, geriatria practică, neuropsihologia postmodernistă, cibernetica generală, neurocibernetica, personalitatea umană, genetica generală şi a comportamentului, antropogeneza şi geneza culturii,  istoria culturii şi știinţei. Ca medic și om de știință, a fost pionier în domeniul neurociberneticii și continuator al şcolii de geriatrie înfiinţate de acad. prof. dr. Ana Aslan, fiind cel care a introdus geriatria ca specialitate în sistemul sanitar din România. Până la venerabila vârstă de 100 de ani, profesorul Bălăceanu-Stolnici a rămas implicat și activ în mai multe domenii, ocupând o serie de funcții: Efor testamentar al Așezămintelor Brâncovenești (Biserica Domnița Bălașa), Membru al Adunării Naționale și al Consiliului Național al Bisericii Ortodoxe Române, Președinte al Societății Ateneul Român, Director onorific al Institutului de Antropologie „Francisc Rainer” al Academiei Române, Președinte de onoare al Universității Ecologice din București, Președinte al familiarilor Ordinului de Malta din România, Președinte al Centrului Internaţional Antidrog şi al Drepturilor Omului (C.I.A.D.O.) România.

Constantin Bălăceanu-Stolnici este autorul unei opere științifice și culturale prodigioase, care cuprinde cărți, monografii, studii atât în domeniile de specialitate, cât și în arii mai largi ale științei, culturii și civilizației. Între acestea: Elemente de anatomie şi fiziologie a sistemului nervos, 1948; Elemente de neurocibernetică, 1967; Personalitatea umană – o interpretare cibernetică, 1972; Neurogeriatria, 1984; Anatomiştii în căutarea sufletului, 1981; Dialoguri despre cele văzute și nevăzute, 1995; Tratat de geriatrie practică, 1998; Neuropsihologia postmodernistă, 2000; Structuri centrale ale sistemului nervos, 2001; Cele Trei Săgeţi – studiu de istorie naţională, 1995; Saga baronilor du Mont – 900 de ani de istorie politică şi militară a Europei, 1995; Saga Bălăcenilor, 2001; Introducere în studiul kabbalei iudaice și creştine, 1996; Kabbala, între gnoză şi magie, 2004; Antropogeneza şi geneza culturii, 2006; Incursiune în antropogeneză, 2006; Genetica generală şi a comportamentului, 2008.

Pentru activitatea și opera domniei sale, pentru meritele probate de-a lungul unei cariere îndelungate, Profesorul Constantin Bălăceanu-Stolnici a primit premii și distincții importante: Ordinul Steaua României în grad de Cavaler; Crucea Patriarhală și Crucea Moldavă; Meritul Maltez în grad de ofiţer; Marele Premiu al Societăţii Franceze de Sinteze Înalte; Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi din ţară.

Profesorul Constantin Bălăceanu-Stolnici a parcurs o mare parte din istoria secolului XX și primele decenii ale secolului XXI, a desfășurat o activitate strălucită în domeniile educației, științei, culturii și civilizației, aducându-și o valoroasă contribuție la dezvoltarea acestora prin spirit, creație și cunoaștere. Urmaș și reprezentant al unei vechi familii aristocratice românești, domnia sa a fost, prin genealogie, merite și ținută, un „boier al lumii românești”, un promotor de prestigiu al valorilor spirituale și morale autentice într-o societate care are nevoie acută de modele și repere. Format în domeniul științelor medicale, medic și profesor, domnia sa și-a extins în permanență curiozitatea și cercetările în domenii de avangardă ale științei și în ariile vaste ale culturii și civilizației, dovedind un spirit comprehensiv și fecund în cunoașterea interdisciplinară și transdisciplinară. Personalitate enciclopedică, de factură umanist-renascentistă, profesorul Bălăceanu-Stolnici a fost până la săvârșirea din această lume, la venerabila vârstă de 100 de ani, un spirit activ, curios și investigativ, atașat cercetării fundamentale și, în același timp, deschis cunoașterii din Era Tehnologiei și a Inteligenței Artificiale.

La împlinirea a 100 de ani de viață, la începutul lunii iulie 2023, Academia Oamenilor de Știință din România i-a decernat academicianului Constantin Bălăceanu-Stolnici, membru ilustru al AOSR, Diploma de Excelență pentru Opera Omnia și Medalia Jubiliară. Motivația acordării Diplomei de Excelență a fost următoarea: „pentru întreaga activitate științifică, academică, profesională, educațională, culturală și socială, desfășurată sub semnul celor mai înalte standarde de calitate și sub auspiciile valorilor umanismului, pentru OPERA OMNIA și contribuția excepțională la dezvoltarea domeniului științelor medicale, pentru o viață dedicată edificării prin educație, știință și cunoaștere a tinerelor generații și a societății românești, cu prilejul împlinirii vârstei de 100 de ani.”

Astăzi, la plecarea dintre noi a ilustrului academician Constantin Bălăceanu-Stolnici, membru titular fondator al Academiei Oamenilor de Știință din România, comunitatea academică a AOSR își exprimă adânca durere și regretul profund pentru despărțirea de marele savant și profesor. Este o pierdere ireparabilă pentru educația academică, știința, cercetarea și cultura românească, a unei personalități științifice și culturale de prestigiu, a unui simbol al istoriei și prezentului nostru.

Academia Oamenilor de Știință din România transmite condoleanțe familiei îndoliate și Îl roagă pe Bunul Dumnezeu să-l așeze pe cel care a plecat într-o lume mai bună între cei Drepți, în Lumină veșnică!

Biroul de Comunicare și Relații Publice al Academiei Oamenilor de Știință din România
(Contact: comunicare.aosr@gmail.com)

20.08.2023

Documente

AOSR – VIZIBILITATE INTERNAȚIONALĂ

MEMBRI

RAPORT AOSR

CĂRȚI MEMBRI AOSR

MANIFESTĂRI AOSR

AGORA