Prof. univ. dr. Nicolae Dănilă
Membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România
Impactul crizei financiare globale din 2008 a fost unul fundamental, generator de schimbări radicale în toate domeniile, inclusiv în modul de gândire şi de acţiune al oamenilor. Îmi place să cred că şi noi, românii, ne-am înscris pe acest trend atât în gândire şi mai ales în acţiune.
Domeniul economic şi financiar ne pune în faţa unor priorităţi, provocări, dar şi oportunităţi imense. O concluzie unanimă identifică cel puţin două direcţii esenţiale de acţiune: creşterea competitivităţii naţionale şi consolidarea finanţelor publice, ambele deziderate fiind obţinute printr-un efort decisiv şi continuu de creştere a investiţiilor şi a productivităţii. Creşterea economică puternică trebuie să fie materializată printr-o rată de creştere sustenabilă, acompaniată de o majorare a veniturilor şi o mai bună distribuire a bogăţiei, cu politici care să menţină echilibrele macroeconomice esenţiale şi să integreze constructiv dinamismul, creativitatea, dar şi responsabilităţile intergeneraţionale (Davos 2017). Este necesar ca acest dinamism economic să facă parte integrantă dintr-un model de dezvoltare care să atingă obligatoriu trei ţinte: stabilitatea, bunăstarea şi incluziunea socială (G-20, 2017).
Am exprimat de mai multe ori opinia că în această lume marcată de incertitudini, de volatilităţi, de vulnerabilităţi şi provocări putem identifica un proces care continuă să-şi pună amprenta: exprimarea şi transpunerea în practică a interesului naţional în toată complexitatea lui: politic, economic, social, financiar, educaţional. Trăim perioada celor două vârfuri ale acestui fenomen (le-am menţionat recent în mediul public), care vor avea o influenţă majoră la nivel naţional şi internaţional şi anume aşa-zisa “Eră Trump” şi Brexit-ul.
Consider că în cadrul politicilor la nivel global se încadrează şi măsurile post criză, de re-reglementare a pieţelor financiare. Acestea dovedesc un pronunţat interes naţional, incluzând o reorientare a direcţiilor de acţiune către dezvoltarea fiecărei economii naţionale, cu o concentrare a resurselor financiare, economice şi umane în interiorul fiecărei ţări. Sunt de acord cu opinia că toate acestea fac parte din procesul deglobalizării, de readucere a forţelor naţionale şi a resurselor acestora în interiorul fiecărei ţări, cu o concentrare a lor pe activităţi economice, financiare, de creare de valoare nouă şi mai ales de creare de noi locuri de muncă.
Lecţiile crizei cer în mod obiectiv creşterea rolului public al băncilor centrale şi aici mă refer inclusiv la Banca Naţională a României. Îmi amintesc de una din intervenţiile mele, când am recomandat o regândire a obiectivelor, a misiunii şi rolului BNR (ZF, 04.01.2013). Menţionam atunci, printre altele: “Rolul şi implicarea băncii centrale trebuie să se intensifice în cadrul eforturilor pe care le are în vedere guvernul în aplicarea politicilor de macrostabilizare şi reluare a creşterii economice”. Au fost multe aprecieri pozitive cu privire la poziţia mea, dar au fost şi mai multe critici, unele chiar dure.
Este necesar să plecam de la premisa ca BNR nu este şi nu trebuie să fie o instituţie politică sau politizată. Deciziile politice au o mare importanţă pentru mersul economiei, pentru consolidarea efectelor pozitive şi pentru sustenabilitatea echilibrelor macroeconomice în procesul de evoluţie a societăţii. BNR nu este chemată să cenzureze deciziile politice. Aceasta instituţie contribuie cu soluţii la găsirea celor mai bune forme şi căi de implementare şi finalizare a deciziilor politice. În fond, în acest mod BNR realizează efectiv şi eficient obiectivele sale. Conlucrarea cu toate instituţiile statului, în special cu Guvernul, indiferent de “culoarea sa politică” pentru creşterea efectivităţii şi eficienţei mixului de politici la nivel naţional, trebuie să constituie o preocupare permanentă şi obligatorie a BNR. În fond noi trăim în lumea în care avem pe de o parte băncile centrale independente, iar pe de altă parte guvernele alese democratic. Mediul echilibrat şi eficient apare când între cele două părţi există respect mutual: independenţa băncii centrale să fie recunoscută (cu realizarea permanentă în activitatea acesteia a consensului general că obiectivele şi rolul unei bănci centrale trebuie să fie canalizate către realizarea interesului economic naţional şi să fie consistente, prin soluţiile specifice acesteia, cu politica economică şi deciziile guvernului), iar, în contrapondere, băncile centrale să nu fie percepute ca instituţii care suprainfluenţează guvernele democratice (situaţie neadecvată într-o economie care funcţionează normal).
Conlucrarea dintre aceste două structuri cheie ale ţării îmbracă principalele caracteristici necesare la nivel macroeconomic: să fie efectivă, eficientă, constructivă, proactivă şi cu un înalt respect reciproc. O bancă centrală nu trebuie să folosească politica monetară ca instrument de influenţare a deciziilor guvernului. În acelaşi timp, o bancă centrală nu trebuie să fie folosită ca instrument politic. Sunt de părere ca implicarea băncii centrale cu analize, comentarii şi soluţii, trebuie să o regăsim înainte de luarea unor decizii de către guvern, şi aceasta nu numai prin intermediul mass-media, ci şi prin discuţii directe şi nemijlocite. O dată deciziile politice luate, în procesul de implementare şi finalizare a acestora banca centrală vine cu politici şi instrumente specifice (convenţionale şi neconvenţionale) care să aducă plus valoare deciziilor politice şi să reducă eventualele efectele negative ale acestora cu influenţe asupra macrostabilităţii. Mai mult, politica monetara nu reprezintă principala şi singura politică macroeconomica şi nu se substituie reformelor structurale, care trebuie să fie iniţiate şi finalizate de guvern. De multe ori politicienii întârzie lansarea unor programe naţionale şi a unor reforme structurale, lăsând loc unei realităţi în care politica monetară este percepută ca “the only game in town”.
Sunt de acord că politicile monetare şi de stabilitate financiară bine ancorate în economia reală pot “cumpăra timp” pentru guverne până când acestea finalizează politicile şi reformele cerute de etapa în care se află economia naţională şi de interesul naţional pe termen lung, incluzând aici modelul de creştere economică şi politicile sustenabile care să producă necesarul echilibru social, politic, economic şi financiar. În fond, politica monetară poate stimula sau frâna economia reală, însă pe termen scurt. Guvernele sunt cele care pot sau nu să “aşeze” economia pe un trend de creştere sustenabil şi permanent, pe termen lung, implementând reforme specifice pieţei muncii, reforme economice şi sociale. Realistic vorbind, văd însă, pentru perioada imediat următoare, mari provocări pentru banca centrală: legate de independenţa ei şi mai ales de continua aşteptare ca o bancă centrală poate, prin politicile ei, să facă economia să funcţioneze, să reducă şomajul, să asigure o creştere puternică şi să menţină stabilitatea preţurilor. Exagerările în această direcţie sunt contraproductive şi pot submina credibilitatea băncii centrale şi suportul public pentru această instituţie. În acest sens, guvernatorul Băncii Angliei atrăgea atenţia că nu trebuie să producem confuzie între independenţa băncii centrale şi omnipotenţa ei. “While carefully circumscribed independence is highly effective in delivering price and financial stability, it cannot deliver lasting prosperity and it cannot solve broader societal challenges“ (Carney, Londra , Conferinţa, 28 sept. 2017). În cadrul aceleiaşi conferinţe, în legătură cu tema abordată de guvernatorul Carney, un alt vorbitor, şi anume Guy Debelle – viceguvernatorul Băncii Centrale a Australiei (Debelle, 28 sept. 2017 – Londra) -, menţiona că o bancă centrală este dependentă de decizia politică în ceea ce privesc obiectivele sale transpuse în ţinte în strânsă corelare cu priorităţile şi programele stabilite de guvern în fiecare etapă parcursă de economia naţională, dar este independentă în ceea ce privesc politicile şi instrumentele folosite de aceasta pentru realizarea obiectivelor şi funcţiilor sale.
În procesul de realizare a rolului şi obiectivelor sale, banca centrală răspunde şi prezintă rapoarte în faţa politicului: “So with independence has come the accountability. The accountability is to the politicians and the population at large, not a small group of central banking aficionados, nor the financial markets” (Haldane, 2017). În aceeaşi ordine de idei: “the central bank should not be regarded as a front of all wisdom. To do so risks comprising the independence…” (Debelle, 2017). Procesul de transformare prin care trec băncile centrale în direcţia modernizării lor scoate în evidenţă reforma principală internă şi anume schimbarea culturii şi a mentalităţii bancherilor centrali. “The period of financial globalization transformed the academic economist into an active policymaker – as central banker and even as finance minister. The next decade will flush up an altogether different set of characters and institutional mechanisms” (Wolfgang Munchau, F.T. 14.11.2016).
În anii ce urmează vom asista la experimentări la nivel naţional şi internaţional a modului cum băncile centrale vor face faţă celor trei categorii de provocări (Borio – 2011): economice (băncile centrale vor funcţiona într-un climat economic ostil), intelectuale (paradigmele economice au dărâmat multe din benchmark-urile, modelele economice şi analizele băncilor centrale; s-a dovedit că asigurarea stabilităţii preţurilor nu reprezintă o garanţie împotriva instabilităţii financiare şi macroeconomice), instituţionale (este necesar ca băncile centrale să ajusteze setul de politici şi instrumente proprii în aşa fel încât să nu fie afectate reputaţia şi independenţa lor). Să ţinem cont de o realitate în continuă transformare: trăim într-o lume a interacţiunii, şi aşa cum s-a exprimat un cunoscut analist: “We are not living in a world of mathematics. We are living in a world of facts”.
Acţiunile celor care iau decizii la nivel naţional, indiferent de instituţia centrală unde activează, au scop principal crearea unei societăţi prospere şi inclusive. Construirea unei societăţi inclusive trebuie să pornească de la realizarea unei reforme educaţionale. Creşterea nivelului de pregătire a capitalului uman, principala resursă a fiecărei ţări, reprezintă un factor-cheie care conduce la creşterea productivităţii, a competitivităţii şi a diversificării economiei naţionale. Politicile macroeconomice bine conturate şi implementate într-un mix efectiv şi eficient conduc la sustenabilitatea creşterii potenţiale şi aduc beneficii pentru întreaga populaţie prin crearea unor locuri de muncă mai bune, prin majorarea câştigurilor salariale şi prin asigurarea unei calităţi înalte a bunurilor produse şi a serviciilor prestate. Este necesar să reamintesc adevărul că productivitatea rămâne provocarea şi sursa principală a creşterii economice sustenabile pe termen lung. Creşterea suportului public pentru iniţiativele antreprenoriale şi inovaţie, definirea sectoarelor-cheie productive cu potenţial mare de creştere, realizarea unei finanţări sustenabile a economiei reale din partea băncilor, a pieţei de capital şi din fonduri publice naţionale şi europene, reducerea obstacolelor birocratice în calea investiţiilor sunt priorităţi de conlucrare a guvernului cu celelalte structuri de decizie la nivel macro, inclusiv cu Banca Naţională a României. Pentru ca procesul de realizare a obiectivelor, ca şi procesul de transmisie a politicii monetare a BNR să se finalizeze efectiv şi eficient este necesar ca o creştere economică robustă şi sustenabilă şi crearea de noi locuri de muncă să se reflecte printr-o mai bună şi eficientă utilizare a capacităţilor şi a factorilor de producţie, proces care pe termen lung va crea fenomenul de aşteptare a unei presiuni pe salarii şi inflaţie…” (Draghi, 2017).
Analizând strategiile şi activitatea băncilor centrale din ţările UE sau la nivel mondial putem identifica principalele funcţii ale acestora, în legătură cu obiectivele şi rolul lor public, cu necesarele proiecţii şi cu o privire spre viitor:
Asigurarea stabilităţii monetare
Stabilitatea financiară, în toate ipostazele acesteia
Activitatea de reglementare şi supraveghere
Funcţii în legătură cu aspectele operaţionale
Funcţii în legătură cu infrastructura financiară
Funcţii publice
Voi face în continuare câteva referiri la ultima categorie având în vedere încadrarea băncii centrale în rândul instituţiilor de interes public, luând în considerare influenţele celorlalte funcţii (despre care s-a scris şi se va scrie tot mai mult) asupra societăţii.
Promovarea dezvoltării instituţionale şi a pieţelor financiare. Fac referire la misiunea Eurosistemului (din care facem parte) aşa cum este precizată de Consiliul Guvernatorilor BCE: “to safeguard financial stability and promote European Financial integration” precum şi “shall contribute to the smooth conduct of policies pursued by the competent authorities relating to the prudential supervision of credit institutions and the stability of the financial system”. În mare măsură, acest rol se corelează cu cel al guvernului în direcţia reglementarilor şi aranjamentelor instituţionale şi cu politicile de alocare a resurselor în economie pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare. Implementarea, efectivitatea şi transmisia politicii monetare sunt strâns legate de deciziile guvernului şi de modul de implementare a acestora. Includ aici necesitatea unei mai bune “desenări” a rolului şi mai ales o coordonare efectivă a implicării Ministerului de Finanţe, a BNR şi a ASF în cadrul structurilor şi misiunii macroprudenţiale, care să conţină decizii şi soluţii cu aplicabilitate şi efecte pe termen lung. Rolul central în cadrul acestor obiective macroprudenţiale revine BNR. Banca centrală, nefiind o instituţie politică (aşa trebuie să fie şi în realitate), are o implicare specifică în managementul economic, configurând o ancoră a aşteptărilor inflaţioniste şi asigurând o bună bază pentru o creştere economică sustenabilă, caracterizată printr-un echilibru între politicile de sprijinire a productivităţii şi politicile de distribuire a veniturilor şi avuţiei naţionale. Independenţa băncii centrale şi sinergia între politica macroprudenţială şi politica monetară întăresc procesul de implementare a măsurilor macroprudenţiale pentru eliminarea sau atenuarea la timp a efectelor negative ce pot fi produse de riscurile sistemice.
O atenţie deosebită trebuie să se acorde aranjamentelor de guvernanţă în cadrul acestor structuri, care să separe clar implicarea lor în procesul de prevenire a crizelor, şi separat în procesul de management al crizelor. În zona de management al crizelor rolul guvernului şi al structurilor sale este inevitabil. În zona de prevenire a crizelor, autonomia instituţiilor chemate să ia decizii macroprudenţiale este esenţială.
Dezvoltarea economică: implicarea băncii centrale are legătură cu deciziile şi politicile sale prin utilizarea unor instrumente specifice (creditarea băncilor şi atragerea de depozite de la acestea, lichiditatea pe piaţă şi tranzacţiile repo, reglementări în legătură cu creditarea în economie, intervenţii în cazul cursului monedei naţionale faţă de valutele principale, rezoluţia bancară etc.). Corelarea activităţii băncii centrale cu acţiunile şi politicile guvernamentale este esenţială, având în vedere că multe din măsurile şi instrumentele folosite de banca centrală au nevoie de suportul financiar şi de crearea cadrului legal din partea guvernului (banca centrală nu are iniţiativă legislativă). Politicile şi instrumentele convenţionale şi neconvenţionale ale băncilor centrale au nevoie de o structurare bună. Consider că banca centrală este chemată să se implice proactiv în menţinerea iniţiativelor sectorului financiar în direcţia finanţării economiei reale. Băncile comerciale şi banca centrală au o înaltă responsabilitate socială reflectată, între altele, şi în realizarea unei incluziuni financiare. Situaţia economică a României şi ţintele pe care le propunem pentru etapele actuale şi viitoare, ţinte impuse în mod obiectiv şi de transformările fără precedent ce se produc la nivel european şi mondial, impun politici ale băncii centrale care să menţină un echilibru în dinamica între necesitatea finanţării economiei reale, pe de o parte, şi întărirea sistemului financiar şi a stabilităţii acestuia (punând accent, cu prioritate, pe întărirea şi dezvoltarea entităţilor având capital autohton majoritar).
Preocupările şi deciziile ţărilor în aceste direcţii sunt evidente. Amintesc priorităţile actualei administraţii americane care doreşte, printre altele, menţinerea costului finanţărilor la nivel scăzut (dobânzi mici), dereglementarea pe pieţele financiare şi revigorarea economiei naţionale. În acest sens, a solicitat FED-ului – banca centrală a SUA (ştiu că vor apărea comentarii cu privire la statutul şi rolul acesteia, mult mai largi în comparaţie cu Europa) – politici şi instrumente specifice care să contribuie la realizarea următoarelor ţinte naţionale: sprijinirea unei creşteri economice mai rapide, scăderea deficitului comercial şi crearea de noi locuri de muncă – reducerea şomajului. Vorbim de priorităţile celei mai puternice economii şi de obiectivele băncii sale centrale. Este evident că într-un asemenea proces se asumă riscurile intrării pe un trend de creştere a inflaţiei şi chiar afectarea, este adevărat într-o măsură mai mică, a stabilităţii financiare. Ce doresc să subliniez este faptul că avem un exemplu clar de punere în practică a abilităţilor necesare fiecărui guvern în legătură cu Priorităţi şi prioritizare. La noi am început să discutam astăzi despre posibilitatea unor decizii de modificare a politicilor şi instrumentelor BNR utilizate în perioada recentei crize cu o mai mare sau mai mică efectivitate şi eficienţă. Consider că nu trebuie să ne grăbim în luarea unor decizii şi astfel să uităm desele greşeli sistemice făcute de unele bănci centrale de-a lungul istoriei recente a crizelor economice şi financiare şi anume modificarea unor elemente esenţiale în politicile monetare şi de stabilitate financiară înainte ca economia ţării respective să-şi fi revenit complet din criză şi să se fi aşezat pe un trend sustenabil de dezvoltare (vezi şi Central Banking, Vol. XXIV, number 3, February 2014). Situaţia economiei naţionale şi aşteptările românilor impun şi la noi priorităţi şi prioritizare la toate nivelele macro, însă neapărat în strânsă corelare între ele.
Protecţia clienţilor instituţiilor financiare (protecţia consumatorilor). Sunt într-o mică măsură de acord cu părerile că există instituţii abilitate legal să exercite această funcţie. Opinez că o bancă centrală are o responsabilitate directă şi indirectă în realizarea acestui deziderat public. În fond, întreaga activitate de supraveghere, de realizare a stabilităţii financiare şi a macrostabilităţii are ca scop final tocmai atingerea etapelor caracterizate printr-un climat economic şi financiar stabil, sustenabil, cu efecte benefice asupra bunăstării prezente şi viitoare a populaţiei, de protejare a veniturilor şi acumulărilor de avuţie la nivel naţional şi individual. Exemplele altor ţări pot constitui lecţii pentru noi.
Consilierea guvernului: cu analize şi soluţii la problemele economice şi financiare, sprijin în structurarea şi obţinerea finanţărilor la nivel naţional de pe pieţele interne şi internaţionale. În această perioadă avem o prioritate: este necesară o intensificare a cooperării şi consultării între Preşedinţie, Parlament, Guvern şi BNR cu privire la luarea unei decizii politice în legătura cu perioada/momentul aderării Românei la Uniunea Bancară şi la Uniunea Pieţelor de Capital, şi ulterior la Zona Euro. Europa se mişcă rapid. Avem nevoie să rămânem cuplaţi la procesul de transformare a continentului. În acest sens, o decizie politică a României este imperativ necesară, deoarece avem de parcurs un drum complex de dezvoltare a economiei, de convergenţă, de reforme şi ajustări până la momentul pe care ni-l propunem pentru aderarea la Euro, cu etapele intermediare de aderare menţionate mai sus.
Am precizat de mai multe ori că avem nevoie să devenim puternici, competitivi, într-o perioadă rezonabil de scurtă pentru a fi pregătiţi şi în situaţia unei decizii politice la nivel UE de aderare a tuturor ţărilor membre la Euro, dar mai ales să evitam pericolul decuplării noastre în cazul când analiza realităţilor economice “va da apă la moară” unei decizii politice a Zonei Euro de amânare pe perioadă “nedefinită” a aderării ţării noastre la moneda unică europeană. Suntem chemaţi să derulăm în continuare proiectul de ţară la care ne-am angajat irevocabil şi anume finalizarea integrării în UE, însă de pe o poziţie de ţară puternică şi competitivă. După ce decizia politică este luată, BNR şi într-o anumită măsură şi ASF sunt chemate să vină cu soluţii şi programe pentru aspectele tehnice ale aderării (Dănilă, 2015). De ce nu putem avea în banca centrală un consilier economic şi financiar instituţional? O astfel de poziţie transparentă ar sprijini creşterea încrederii în banca centrală, se va întări independenţa acesteia şi se va îmbunătăţi realizarea efectivă şi eficientă a transmisiei politicilor şi deciziilor sale.
Educaţia financiară. Este una din responsabilităţile cruciale ce le revine băncii centrale şi întregului sistem financiar. Noile strategii, noile modele de business, însăşi existenţa acestor instituţii sunt strâns legate de nivelul de înţelegere a fenomenelor şi activităţilor financiare de către populaţie şi firme. Să nu uităm că trăim o perioadă de criză a încrederii în băncile centrale şi în băncile comerciale. Ridicarea nivelului educaţiei financiare a populaţiei şi a mediului de afaceri va genera o creştere a încrederii acestora în banca centrală şi celelalte instituţii financiare. S-a scris mult despre educaţia financiară şi se va mai scrie.
Închei intervenţia mea publică cu unele referiri la opiniile lui Gillian Tett (F.T. 11.11.2016), care a văzut în anul 2016 un “big economic policy inflection point”. Menţionează că “is a deep conviction that governments cannot reignite growth by relying on monetary policy alone. Rather, fiscal and supply side reforms are needed”. Continuă cu afirmaţia că istoricii vor ajunge la următoarea concluzie: “the most important inflection point is not about deregulation or tax cuts, instead, the pendulum swing that matters is about the ROLE OF CENTRAL BANKS”. Concluzionează că băncile centrale nu sunt şi nu pot rămâne “the only game in town” şi că “fiscal and supply side policy is now CENTRE STAGE”.
Vor fi comentarii şi critici la cele de mai sus. Mă bucură acest lucru. Mi-e teamă, însă, ca vom continua să ne complăcem în analize şi argumente “after the fact” şi chiar cu poziţii ferme de genul “nu se poate”. Dar uităm ca rolul nostru în societate nu se rezumă la a spune sau chiar la a repeta “nu se poate”, ci suntem chemaţi să venim cu iniţiative şi soluţii pentru prezentul şi viitorul ţării şi al nostru.
REFERINŢE:
- Borio, C.: “Central Banking Post-Crisis: What Compass for Uncharted Waters”, Central Banking Publications, London, 2011.
- Dănilă, N.: “Fereastra de oportunităţi şi provocări pentru România”, Editura AOSR, Bucureşti, 2015.
- Dănilă, N.: “Care este proiectul de ţară al României în următorii 10 ani“, Site AOSR şi Hotnews, 31 august 2015.
- Debelle, G.: “Central Bank Independence in Retrospect”, London 28 sept. 2017 (address at Bank of England Independence: 20 years on Conference).
- Draghi, M.: Speech at the ECB Forum on Central Banking, Sintra, 27 iunie 2017.
- Haldane, A. : “ A Little More Conversation, a Little Less Action”, FRB of San Francisco, 31 martie 2017.