S-a scurs cu puţin peste un deceniu de la ultima criză economico-financiară şi, la începutul anului 2023, ne confruntăm din nou cu spectrul unei posibile crize bancare globale. De această dată cauzele sunt multiple şi de altă factură. Riscurile complexe, de natură economică, geopolitică, climatică, au impus şi impun în continuare măsuri şi reglementări imediate, menite să reducă sau să elimine, printre altele, riscul de contagiune, de adâncire a pierderii încrederii clienţilor şi populaţiei în sistemul financiar – bancar.
Menţionam în una din intervenţiile mele publice recente faptul că sistemul bancar românesc trebuie să fie o componentă vitală a pachetului de soluţii care să adreseze problemele actuale ale ţării şi nu o sursă adiţională de probleme.
Băncile au o misiune critică la nivel naţional şi de aceea trebuie să depună şi să probeze eforturi continue şi substanţiale pentru structurarea şi adoptarea urgentă a unor modele de business care să întărească loialitatea clienţilor existenţi şi să faciliteze atragerea de noi clienţi din spectrul larg al populaţiei unei ţări.
Creşterea încrederii în sistemul bancar reprezintă un element de bază care contribuie în mod concret atât la satisfacerea necesităţilor şi aşteptărilor populaţiei, cât şi la întărirea sustenabilităţii şi rezilienţei unui model de business şi, de ce nu, la însăşi existenţa şi raţiunea existenţei unei bănci.
În acest context, incluziunea financiară devine o componentă esenţială a misiunii, a vocaţiei unei instituţii bancare ce îşi desfăşoară activitatea într-un teritoriu naţional.
Unde ne situăm noi, în România? Mi-am amintit de o analiză globală făcută în anul 2021 de Banca Mondială şi anume Global Findex, în care sunt incluse şi ţările din U.E. Banca Mondială a menţionat că la nivelul anului 2021 peste 3,6 % din populaţia Uniunii Europene era exclusă de la o relaţie de cont sau altă relaţie financiară cu o bancă (vorbim de circa 13 milioane locuitori populaţie adultă).
Cu părere de rău trebuie să menţionez că analiza scoate în evidenţă faptul că la nivelul anului 2021 România avea cel mai mare procent din populaţia adultă fără un cont în bancă şi fără a avea o relaţie financiară cu o bancă, şi anume 30,9 %, (este adevărat, asistăm la o îmbunătăţire faţă de situaţia din 2017 când 42,25% din populaţia adultă era “unbanked”).
După noi se situa Bulgaria cu 16% populaţie adultă “unbanked”, Ungaria 11,8%, Croaţia 8,2%. Dacă ne uităm la top, adică la ţările dezvoltate din UE, identificăm progrese remarcabile în dezvoltarea unei incluziuni financiare moderne, care de altfel şi-a arătat finalitatea şi prin contribuţia ei la nivelul de dezvoltare şi modernizare atins de aceste ţări. Danemarca avea 0% populaţie fără o relaţie financiară cu o bancă, Germania 0,02%, Austria 0,05% , Olanda 0,3%, Suedia 0,3%. Peste 10 ţări ale UE au reuşit să dezvolte relaţii bancare directe cu aproape 99% din populaţia adultă, asigurând servicii bancare, consultanţă, produse de economisire şi finanţări pentru populaţie.
Băncile dintr-o ţară trebuie să demonstreze eficienţă, sustenabilitate şi rezilienţă. Activitatea complexă desfăşurată de o instituţie bancară cere imperios permanentă transpunere în realitate a angajamentului economic, financiar şi totodată social la nivelul comunităţii. Mi-am exprimat de mai multe ori poziţia ca, pentru orice bancă, o atitudine şi o strategie concrete şi eficiente, orientate către necesităţile şi aşteptărilă tuturor stakeholderilor, neexcluzând interesul general şi valorile sociale, sunt laturi decisive şi fundamentale ale existenţei sale.
Valoarea incluziunii financiare pusă în practică reprezintă una din soluţiile de dezvoltare durabilă a unei comunităţi şi de prevenire a unei crize financiare, generând, printre altele, o întărire a stabilităţii economice şi financiare. Dezvoltarea economică şi socială a unei ţări, a unei comunităţi, reprezintă unul din motoarele de transformare modernă a unei societăţi. O bancă responsabilă social poate juca un rol decisiv în sprijinirea autorităţilor locale sau centrale în eforturile şi programele de ridicare a nivelului de dezvoltare şi a nivelului de trai, de reducere a decalajelor şi inegalităţilor economice şi sociale. Astfel de elemente pot deveni, în caz contrar, surse de nemulţumiri şi de apariţie a unor riscuri ce vor influenţa atât pe termen scurt cât şi lung stabilitatea economică şi financiară la nivel naţional, precum şi sustenabilitatea şi rezilienţa la nivelul instituţiilor bancare.
Aşa cum am mai opinat, activitatea bancară este una din liniile importante de întărire şi apărare a stabilităţii economice şi financiare. Cu toţii suntem de acord că atingerea unei sustenabilităţi şi a unei rezilienţe bancare optime trebuie susţinute de o strategie şi un model de business stabilite şi implementate în mod responsabil şi profesionist. Este adevărat că în această perioadă complexă (dezvoltări geopolitice, inflaţie ridicată, incertitudini pe pieţele internaţionale, inegalităţi şi tensiuni sociale) băncile au nevoie să adreseze unele priorităţi pe care poate le consideră mai urgente comparativ cu incluziunea financiară şi anume sustenabilitatea afacerii, întărirea rezilienţei, un bun management al riscurilor, securitatea cibernetică şi nu în ultimul rând implicarea în procesul de tranziţie către o economie sustenabilă. Pe acelaşi plan, finanţarea verde şi progresul în digitalizare cer eforturi financiare enorme şi o expertiză aliniată nivelului şi cerinţelor acestei perioade.
Cunoaşterea şi aplicarea celor mai bune practici la nivel European şi mondial reprezintă priorităţi obiectiv necesare. Provocările şi soluţiile pentru realizarea acestor deziderate se regăsesc în politicile şi programele bancare de realizare atât a incluziunii cât şi a educaţiei financiare. Programele multiple de educaţie financiară iniţiate de Banca Naţională a României şi, din păcate, doar de o mică parte din băncile din ţara noastră, au nevoie de revigorare şi de susţinere continuă, în vederea lărgirii numărului celor incluşi precum şi extinderii ariei teritoriale la nivelul întregii ţări. Sunt necesare totodată eforturi şi programe permanente de comunicare şi adaptare culturală la nivel local pentru atragerea interesului şi înţelegerea aşteptărilor generale ale publicului larg din ţara noastră. Inclusiv învăţământul românesc la toate nivelele are nevoie de un “update” la necesităţi prin includerea educaţiei financiare între domeniile prioritare în curricula educaţională.
Revin pe scurt la un alt subiect pe care l-am abordat public de fiecare dată când am avut prilejul. Dezvoltarea sectorului bancar, modernizarea acestuia şi implementarea unui model de business efectiv şi eficient trebuie imperios să includţ dezvoltarea activităţii şi la nivel teritorial printr-o reţea de sucursale pentru care sunt necesare investiţii în “dotarea” cu personal bancar calificat şi dedicat (reamintesc o cerinţă calitativă şi anume aceea ca tratarea respectuoasă şi responsabilă a unui client presupune tratarea la acelaşi nivel a salariaţilor bancari de către instituţiile bancare şi de către societate). Sunt de acord că digitalizarea reprezintă o forţă transformaţională efectivă şi eficientă pentru instituţiile financiare. Însă digitalizarea nu trebuie să genereze excluziune financiară şi socială. Din contră, extinderea implementării digitalizării, a inovării şi bineînţeles a securităţii cibernetice trebuie să fie permanent acompaniată de dezvoltarea şi existenţa unei cât mai extinse reţele de sucursale pe întreg teritoriul naţional. Menţionam recent că în demersurile noastre trebuie să realizăm un echilibru între eficienţa activităţii financiare şi utilitatea ei socială. Digitalizarea şi inovarea sunt chemate să asigure prosperitatea, sustenabilitatea şi incluziunea pentru societatea românească şi să permită trecerea de la abordări cantitative la cele calitative la toate nivelele societăţii. În acelaşi timp, educaţia financiară şi contactul “faţă în faţă” cu un client sau cu un potenţial client contribuie decisiv la o cunoaştere mai bună a acestuia, a mentalităţilor şi aşteptărilor, a necesităţilor şi potenţialului existent sau viitor. Doar în acest mod se pot dezvolta soluţii şi produse bancare adaptate necesităţilor clientului, capabile totodată să capteze inclusiv aspecte legate de un bun management al riscurilor şi de aplicare a reglementărilor şi bunelor practici bancare.
Prof. Univ. Dr Nicolae Dănilă
Preşedintele Secţiei de Ştiinţe Economice, Juridice şi Sociologice a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România
