Academia Oamenilor de Știință din România

Acasă Blog Pagina 43

Donaţie de fond de carte AOSR cu prilejul Zilei Naţionale a Lecturii

0

Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR) a decis, cu ocazia Zilei Naţionale a Lecturii, sărbătorită pe 15 februarie, să doneze un fond relevant de carte de interes pentru educaţia la nivel liceal unui colegiu din Bucureşti. Cărţile, apărute la Editura AOSR şi Editura Tehnică, sunt un suport util în actul educativ atât pentru profesori, cât şi pentru elevi.
Editura Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România a fost înfiinţată în anul 2008 la Bucureşti şi publică lucrări din domeniul cercetării ştiinţifice, cât şi lucrări beletristice din diverse domenii: istorie, economie, medicină, portofoliul de lucrări depăşind 200 de titluri.

Criza lecturii clasice versus criza lecturii digitale

Este deja cunoscut faptul că statistica EUROSTAT din ultimii ani arată că 90% dintre români nu citesc nici măcar o carte pe an. Realitatea în cauză este cunoscută de cei care se ocupă de educație, iar presa de specialitate reflectă acest fapt. În Tribuna Învățământului din 2019 se scria ”Criza lecturii în școală, o problemă de educație care nu trebuie ignorată”, iar în 2021 într-un articol intitulat ”Criza lecturii ” autorul se întreabă ”De ce nu citim” și ”De ce avem atât de mulți analfabeți funcțional”. În Revista educației – EDICT din august 2018 se afirmă că ”Suntem într-un punct în care criza lecturii a pus stăpânire pe majoritatea oamenilor”.

UNESCO vorbea despre criza lecturii de acum 25 de ani. Pandemia COVID a adâncit această criză care s-a contopit cu criza învațământului. În 22 ianuarie 2022, cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, Antonio Guterres, secretarul general al Națiunilor Unite, a arătat că în ultimii 2 ani, din cauza pandemiei COVID-19 peste 31 milioane de tineri au fost afectaţi de închiderea școlilor, ceea ce înseamnă, de fapt, o criză globală a educației, a învățământului (”a global learning crisis”).

În 1990, la Facultatea de Litere, în catedra de Biblioteconomie și știința informării, abia reînființată, Gabriel Ștrempel, atunci directorul Bibliotecii Academiei, care preda despre Bibliografia română veche, îmi spunea mie, care predam Informatică (Automatizarea bibliotecilor), foarte convins, că oricât de mult s-ar dezvolta informația digitală, plăcerea răsfoirii unei cărți nu poate fi înlocuită de niciun computer. Nu am îndrăznit să-l contrazic, dar am fost sceptică și i-am spus că poate generațiile viitoare nu vor mai gândi la fel. Profesorul Ion Stoica, și el de față, tindea să îmi dea dreptate. Realitatea de azi arată că așa este! Tinerii de azi (şi nu numai) preferă informația în formă digitală! Dacă informația digitală a câștigat, cred că bibliotecile digitale și cartea electronică ar trebui să fie contraponderea pentru criza lecturii clasice.

Mi-am amintit că în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Carol l din București (BCU), în aprilie 2016, la Conferința ”Educație și Cultură în era digitală”, organizată de Institutul Național de Cercetare- Dezvoltare în Informatică, profesioniști din domeniu au lansat un manifest pentru proiectul național de construcție a unei Biblioteci Digitale Naționale, așa cum au toate țările evoluate cultural – SUA, Anglia, Franța, Germania, Rusia, Japonia, Coreea de Sud etc. Au fost atunci prezenți directori ai unor mari biblioteci judeţene, reprezentanți ai Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, dar și experți străini, dintre care aș aminti delegați ai National information Agency din Coreea de Sud, care au și finanțat un proiect pilot pentru BCU. Revista „Comunicații Mobile” a reflectat evenimentul în ediţia din mai 2016 cu comentarii pertinente asupra celor dezbătute.

De atunci, în următorii cinci ani până astăzi, s-au finanțat multe proiecte privind digitizarea documentelor și crearea de colecții digitale, dar nu putem afirma că avem o bibliotecă națională digitală în sensul real al conceptului.

Evenimentele legate de Ziua națională a lecturii m-au făcut să reflectez la cele spuse de Gabriel Ştrempel și am înțeles că sunt și alți oameni care gândesc la fel, după 25 de ani, iar acest sentiment al bucuriei lecturii trebuie transmis și reconstruit prin orice mijloace, inclusiv declararea unei Zile Naționale a Lecturii.

Este adevărat că lectura digitală nu te lasă să răsfoiești pagini scrise pe hârtie, dar poți avea alte avantaje, poți răsfoi în același timp o carte într-o limbă străină și un dicționar, un album de artă și o bibliografie a autorului unui tablou pe care îl vezi pe computer sau tabletă. Bucuria lecturii poate fi aceeași, iar tinerii pot fi mai aproape de ceea ce le place, tehnologia digitală!! Cred că am putea include lectura digitală ca făcând parte, sub o altă formă, din lectura care poate genera bucuria cititului!

Cunosc mulți directori de bibliotecă și absolut toți mi-au confirmat că au organizat manifestări în ziua lecturii pentru revigorarea lecturii! E foarte bine, dar acesta este un proces continuu, gustul și educarea pentru citit nu se face într-o zi! Atracția pentru citit este aceeași, fie că este pe suport clasic, fie digital. Iar, cum se spune, educația începe din bibliotecă, fie ea și digitală. Construcția coerentă a bibliotecii digitale, cu cărți digitale, cu acces liber, dar bine gestionat, cu sisteme facile de citit și navigat pe documente, cu implicarea furnizorilor de conținut dar și a factorilor de decizie poate fi o soluţie pentru criza lecturii şi ”learning crisis”, mai ales în condițiile unor evenimente imprevizibile nedorite, așa cum este pandemia COVID-19.

Drum lin în eternitate colegului nostru, Prof. Univ. Dr. IOAN BOGDAN

Academia Oamenilor de Știință din România anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a marelui profesor, colegul nostru drag și în veci regretat Ioan Bogdan.

Născut în urmă cu aproape nouă decenii, mai exact pe 11 august 1933, a ales tot o zi de 11 a lunii februarie 2022, spre a da mâna cu eternitatea, parcă spre a ne mai face o ultimă demonstrație de câtă armonie și consecvență a așternut în toate etapele vieții sale, bogată în realizări, în fapte nobile și mărețe, în succes în toate ipostazele personalității sale profesionale și academice. Iar numele localității în care s-a născut, comuna Deal din județul Alba, i-a predestinat un destin în care a urcat mereu, fără să istovească, fără să se îmbete de victorii, cu demnitatea și onestitatea românului încrezător în forțele sale, iubitor de neamul care l-a zămislit, dornic să se înalțe, dar să îi ajute și pe alții să facă același lucru.

De profesie economist, profesorul Ioan Bogdan a avut un destin profesional în care nu ”a ars” nicio treaptă, urcându-le, una câte una, ocupând funcții de conducere și înalte demnități în stat după 1990. A fost membru în Parlamentul României în perioada 1990-1992, președintele Comisiei de Buget-Finanțe, după care a preluat cârma Curții de Conturi, înființată prin Legea nr. 92/1994, fiind primul președinte al acestei prestigioase instituții, precum și membru al Comitetului Director al INTOSAI, care este Organizaţia Mondială a Curţilor de Conturi.

Cariera academică a început-o în anul 1971, fiind, până în 1990 profesor universitar asociat la Institutul de Învăţământ Superior Sibiu, iar din februarie 1990 a devenit profesor universitar la Universitatea ,, Lucian Blaga ” din Sibiu, orașul în care și-a trăit cea mai mare parte a vieții sale. În același timp a fost cadru didactic și la Universitatea Româno – Americană Bucureşti.

Valoarea profesională a profesorului Ioan Bogdan i-a fost recunoscută prin conferirea unor înalte funcții și responsabilități în instituții de prestigiu din țară și străinătate. A fost vicepreşedinte al Asociaţiei Generale a Economiştilor din România (AGER) de la înfiinţare, până la Congresul din 2006, când a fost ales Şef de Departament. În plan internaţional, a făcut parte din septembrie 2001 din Camera Experţilor Europeni a Uniunii Europene, iar în luna iunie 2002 a primit diploma de expert european în Management. A fost membru titular al Academiei de Ştiinţe din New York şi al Asociaţiei Americane de Ştiinţe Avansate.

Calitatea de membru titular al Academiei Oamenilor de Știință din România a dobândit-o în 18 februarie 1997, ocazie cu care a prezentat lucrarea ,,MANAGEMENTUL FINANCIAR – abordări în perspectivă”. În discursul rostit în Sala Virgil Madgearu a Academiei de Studii Economice din București, profesorul Ioan Bogdan afirma că ”timpul – tinde să devină principala criză cu care se confruntă omul şi organizaţia în zilele noastre şi în perspectivă. (…) Tirania urgenţei, îşi pune amprenta pe vieţile noastre, iar din trecerea timpului rămânem cu prea puţin, în raport cu timpul pe care l-am pierdut definitiv.”

Neodihnitul cercetător Ioan Bogdan a lăsat în urmă o operă științifică remarcabilă: peste 40 de lucrări publicate ca unic autor și în coautorat, sute de studii și comunicări științifice publicate sau prezentate în reviste și manifestări științifice de înaltă ținută din țară sau străinătate.

A îndrumat, în calitate de conducător de doctorat, zeci de specialiști deveniți, și prin devoțiunea și harul pedagogic și științific al profesorului Ioan Bogdan, nume de referință în domeniul de activitate.

Pentru realizările remarcabile în planul vieții publice și al celei academice, i s-a conferit Ordinul ,,Meritul pentru învăţământ în grad de comandor”, precum și cel de Doctor Honoris Causa al Universităţii ,,Lucian Blaga”, din Sibiu.

E cel mai greu și mai trist lucru să cuprinzi în cuvinte o viața atât de rodnică în bogăție științifică, umană și profesională, cum a fost cea a colegului nostru, profesorul dr. Ioan Bogdan. Dumnezeu să-i aștearnă lumină în calea veșniciei și pe noi să ne învrednicească în a-i recunoaște și cinsti, acum și mereu, memoria.

Eternă neuitare Profesorului Ioan Bogdan!

Conferință națională ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FEMEILOR ÎN ȘTIINȚĂ

– ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FEMEILOR ÎN ȘTIINȚĂ –
11 februarie 2022 – Valențele feminității –

OCTAVIANA MARINCAŞ – Director | Centru de cercetare – Patrimoniul cultural
Institutul European pentru Cercetări Multidisciplinare
Consilier superior I | Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării

Conferința se va desfăşura online la data de 11 februarie 2022, ora 16.00

Photo credit IECM

Propunere de cercetare pentru convergenţa dintre industriile IT&Telecom şi Energie din România

0

D.na Prof. univ. dr. ing. Doina BanciuVicepreşedinte AOSR, a fost invitată să participe ca VIP Speaker la Conferinţa virtuală  Liberalizarea & Portabilitatea – Telecom vs. Energie & Gaze”, din 4 februarie, organizată de către Digital Transformation Council, Revista COMUNICAȚII Mobile și TelecomTV.ro.

Aceasta a subliniat că este necesară realizarea unui studiu complex privind convergenţa dintre industriile de Comunicații, IT şi cea de Energie din România, în cadrul căruia să fie tratate într-o abordare sistemică implicațiile tehnologice, economice, sociale şi de securitate. Acest studiu poate să stea la baza deciziilor în problemele comune legate de noua convergenţă dintre Energie şi Comunicații & IT, mai ales în criza cu care se confruntă în prezent ţara noastră.

Ambele domenii vehiculează resurse financiare importante și cred că o cercetare profundă ar putea fi benefică atât Comunicațiilor, cât și Energiei, dar mai ales cetățenilor., a subliniat d.na Prof. univ. dr. ing. Doina Banciu în cadrul conferinţei maraton de aproape 7 ore. Evenimentul major al acestui început de an a fost urmărit în primele 72 de ore de la lansare de peste 100.000 de utilizatori ai Zoom, Youtube, LinkedIn, Facebook, Twitter, portalul industriei de Comunicaţii www.comunic.rowww.telecomTV.ro şi alte 30 de website-uri partenere care au preluat fluxul streaming.

UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE, CELEBRATĂ LA NEW YORK ȘI LA IAȘI 

0

Cu ocazia zilei de 24 ianuarie, sub egida Academiei Oamenilor de Știință din România, au avut loc două evenimente dedicate celebrării Unirii Principatelor. În data de 23 ianuarie, la New York, s-a desfășurat Simpozionul Unirii Principatelor Române – a XXIX-a ediție, 163 de ani de la marele eveniment istoric. În ziua Unirii, la Iași, a avut loc Simpozionul Științific „Unirea lui Cuza, un act istoric fundamental în constituirea României Europene”.  

 Simpozionul Unirii Principatelor Române de la New York a fost organizat de Academia Oamenilor de Știinţă din România – Filiala USA împreună cu Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi, Institutul Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă – New York și a avut loc duminică, 23 ianuarie, ora 15.00, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din metropola americană.

Principalul organizator și amfitrionul evenimentului a fost Pr. Prof. Dr. Theodor Damian, Preşedintele Filialiei americane a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România şi al Institutului Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă. În deschidere, au fost intonate trei cântece istorice cu profunde reverberații istorice și patriotice: „Deşteaptă-te române”„Imnul lui Ştefan Vodă”, „Imnul Basarabiei”.

 Sesiunea de comunicări, moderată de Prof. Nicole Smith, a abordat Unirea Principatelor din mai multe perspective, istorică, politică, culturală, spirituală, conturând o imagine complexă și substanțială a evenimentului. Comunicările, susținute de nume emblematice ale diasporei românești din SUA, au fost: Ştefan STOENESCU (eseist, comparatist şi traducător, Ithaca, New York), „Unirea Principatelor ca eveniment în conştiinţa formativă a lui Eminescu”; N. RUSU (critic şi istoric literar, redactor-şef al revistei Lumină Lină, New York), „Principesa Ileana şi fotograful Alexandru Petit despre spaţiul unitar românesc”; Prof. univ. dr. Doru TSAGANEA (profesor de matematică la Metropolitan College of New York), „24 Ianuarie 1859, moment important pentru crearea statului naţional unitar şi suveran român”; Prof. univ. dr. Valentina CIAPRAZI (scriitoare, profesoară de limba şi literatura franceză, LaGuardia College, New York), „Napoleon al III-lea şi Unirea Principatelor Române”; Dr. Flaviu RIŢIU (Biserica „Sf. Ap. Petru şi Pavel”, New York), „Unirea Moldovei şi Ţării Româneşti în contextul geopolitic european”; Preot prof. univ. dr. Theodor DAMIAN (scriitor; profesor emerit de ştiinţe sociale şi educaţie la Metropolitan College of New York; Preşedintele Filialei americane a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România şi al Institutului Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă, New York), „Arhimandritul Melchisedec Ştefănescu şi Unirea Principatelor”.

Simpozionul Științific „Unirea lui Cuza, un act istoric fundamental în constituirea României Europene” a fost organizat de către Academia Oamenilor de Știință din România, cu sprijinul Secției de Științe Istorice și Arheologice, al Filialei Iași a AOSR, și de Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” al Academiei Române, Filiala Iași  și s-a desfășurat în data de 24 ianuarie, începând cu ora 10.00, în Casa Costin Catargi, Corpul H, Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, în format hibrid (online și cu prezență fizică). Moderatorii manifestării au fost: Prof. univ. dr. Ion SOLCANU, președintele Secției de Științe Istorice și Arheologice a AOSR și președintele Filialei Iași a instituției și Prof. univ. dr. Gheorghe CLIVETI, Directorul Institutului de Istorie al Academiei Române, Filiala Iași.

Simpozionul a fost deschis de Prof. univ. dr. Adrian BADEA, președintele Academiei Oamenilor de Știință din România, care, referindu-se la sensul fundamental al momentului istoric și la semnificațiile lui pentru România de azi, a afirmat: „Data de 24 ianuarie 1859 rămâne un reper pe harta noastră politică și spirituală desfășurată în timp, un eveniment epocal în lungul și dificilul proces, întins pe secole, al unirii românilor într-o singură țară. Considerăm că trebuie, mereu, să ne întoarcem la evenimentul de la 24 ianuarie nu formal și festivist, ci printr-un act de reflecție științifică substanțială la premisele, cadrul, procesele, personalitățile și semnificațiile marelui act istoric, care ne oferă și acum o înaltă lecție de istorie.” 

Evenimentul a avut un invitat special, în persoana domnului Bogdan Ilie CUZA (stră-strănepot al Domnitorului), care a susținut prelegerea: „Alexandru Ioan Cuza, făuritor al Unirii Principatelor Române și sprijinitor al primei structuri academice în România”.

Simpozionul de la Iași, dens în comunicări substanțiale, susținute de personalități ale educației și cercetării academice, a conturat un cadru al explorării istorice și culturale a unui moment fundamental al constituirii României Moderne din perspective tematice și unghiuri de interpretare diverse.

Programul manifestării a cuprins următoarele comunicări: Prof. univ. dr. Gheorghe CLIVETI (Directorul Institutului de Istorie al Academiei Române, Filiala Iași), „Unirea Principatelor și domnia lui Cuza sub garanția europeană”; Prof. univ. dr. Cristian PLOSCARU (Facultatea de Istorie Univ. Al. I. Cuza” Iași), „Unirea Principatelor cu prinț străin. De la strategia diplomației la proiect național românesc”; Prof. univ. dr. Petru ANDEA (Secretar științific al A.O.S.R.), „Reformele din timpul domniei lui Al. I. Cuza”; Prof. univ. dr. Dumitru VITCU (Universitatea „Ștefan cel Mare” – Suceava),  „Cuza și autocefalia Bisericii Ortodoxe Române”; Prof. univ. dr. Mihai COJOCARU (Facultatea de Istorie, Univ. Al. I. Cuza” Iași), „Un luptător pentru unirea Principatelor: Anastase Panu”; Prof. univ. dr. Ion I. SOLCANU (Univ. Al. I. Cuza” Iași), „Școala românească în județele reîntrupate Moldovei – Cahul, Bolgrad și Ismail– și de la sud de Dunăre pe durata domniei lui Alexandru Ioan Cuza”;  Prof. univ. dr. Corneliu LUNGU (Vicepreședinte al Secției de Istorie A.O.S.R.), „Mărturii documentare privind unirea Principatelor și personalitatea lui Al. I. Cuza”; Prof. univ. dr. Radu Ștefan VERGATTI (Director onorific al Centrului de Cercetări Interdisciplinare „D. Stăniloaie”), „Alegerea lui Al. I. Cuza domnitor în București. Realizarea „Micii Uniri” a Principatelor Dunărene – model pentru Europa Occidentală”; Prof. univ. dr. Mihai DRECIN (Universitatea Oradea), „Ecoul Unirii Principatelor Române în Transilvania (1859-1914)”, Comandor (rtg.), Prof. univ. dr. Jipa ROTARU, „Modernizarea Armatei Române sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza”, Prof. univ. dr. Sorin IVAN, Universitatea „Titu Maiorescu” București – „Contribuția lui Alexandru Ioan Cuza la modernizarea învățământului românesc”; Prof. univ. dr. Valentin CIORBEA (Universitatea „Ovidius”, Constanța), „Progresele marinei și porturilor sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza”, Prof. univ. dr. Mihai BĂDESCU (ASE, Facultatea de Drept), „Legislația cu caracter reformator a lui Alexandru Ioan Cuza – premisă a formării sistemului de drept român modern”, Prof. univ. dr. Narcis-Stelian ZĂRNESCU, „Un binom paradigmatic: Cuza – Eminescu. Repere pentru o filozofie a istoriei naționale” 

Cele două manifestări, Simpozionul Unirii Principatelor Române de la New York și Simpozionul Științific „Unirea lui Cuza, un act istoric fundamental în constituirea României Moderne” de la Iași, fac parte din Programul Academiei Oamenilor de Știință din România pe anul 2022, care cuprinde o diversitate de proiecte, activități și evenimente cu participare națională și internațională. Prin programele și activitățile desfășurate, Academia Oamenilor de Știință din România, instituție fondată în anul 1935, participă la procesul de edificare a României Europene prin educație, știință și cercetare.

Biroul de Comunicare și Relații Publice al Academiei Oamenilor de Știință din România
(Contact: 
comunicare.aosr@gmail.com)

UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE – a XXIX-a ediţie 163 ani de la marele eveniment istoric

0

ACADEMIA OAMENILOR DE ŞTIINŢĂ DIN ROMÂNIA – FILIALA USA,
UNIUNEA ZIARIŞTILOR PROFESIONIŞTI DIN ROMÂNIA,
MITROPOLIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ A CELOR DOUĂ AMERICI,
INSTITUTUL ROMAN DE TEOLOGIE ŞI SPIRITUALITATE ORTODOXĂ – NEW YORK

organizează

SIMPOZIONUL

Unirea Principatelor Române – a XXIX-a ediţie
163 ani de la marele eveniment istoric

Duminică 23 Ianuarie 2022 ora 3:00 PM
după Sf. Liturghie la Biserica “Sf. Ap. Petru şi Pavel”
(St. George’s Episcopal Church) din Astoria, 27th Ave. colţ cu 14th Street Subway Q sau N la staţia Astoria Boulevard, Bus Q 18

PROGRAM
Protocolul deschiderii
Pr. Prof. Dr. Theodor Damian, Preşedintele Filialiei americane a Academiei Oamenilor de
Ştiinţă din România şi al Institutului Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă
„Deşteaptă-te române” de Andrei Mureşanu
„Imnul lui Ştefan Vodă”
„Imnul Basarabiei”

Comunicări
– Moderator: Prof. Nicole Smith
– ŞTEFAN STOENESCU, eseist, comparatist şi traducător – Ithaca, New York
– „Unirea Principatelor ca eveniment în conştiinţa formativă a lui Eminescu”;
– N. RUSU, critic şi istoric literar, redactor-şef al revistei Lumină Lină, New York – „Principesa Ileana şi fotograful Alexandru Petit despre spaţiul unitar românesc”;
– Prof. univ. dr. DORU TSAGANEA, profesor de matematică la Metropolitan College of New York – „24 Ianuarie 1859, moment important pentru crearea statului naţional unitar şi suveran român”;
– Prof. univ. VALENTINA CIAPRAZI, scriitoare, profesoară de limba şi literatură franceză, LaGuardia College, New York – „Napoleon al III-lea şi Unirea Principatelor Române”;
– Dr. FLAVIU RIŢIU, Biserica Sf. Ap. Petru şi Pavel, New York
– „Unirea Moldovei şi Ţării Româneşti în contextul geopolitic european”;
– Preot prof. univ. dr. THEODOR DAMIAN, scriitor; profesor emerit de ştiinţe sociale şi educaţie la Metropolitan College of New York; Preşedintele Filialei americane a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România şi al Institutului Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă, New York – „Arhimandritul Melchisedec Ştefănescu şi Unirea Principatelor”.

UNIREA LUI CUZA, UN ACT ISTORIC FUNDAMENTAL ÎN CONSTITUIREA ROMÂNIEI EUROPENE

0

Academia Oamenilor de Ştiinţă din România – Secţia de Istorie şi Institutul de Istorie „A. D. XENOPOL” al Academiei Române – Filiala Iaşi organizează în ziua de 24 ianuarie, începând cu ora 10.00, în Corpul „Casa Catargi” al Universității „Al. I. Cuza” din Iași, Sala de Consiliu, H-1

SIMPOZIONUL ȘTIINȚIFIC

UNIREA LUI CUZA
UN ACT ISTORIC FUNDAMENTAL
ÎN CONSTITUIREA ROMÂNIEI EUROPENE

Evenimentul se va desfășura în format hibrid, cu participare fizică și online. Pentru online se va accesa link-ul de AICI

PROGRAMUL SIMPOZIONULUI  ȘTIINȚIFIC

UNIREA LUI CUZA, UN ACT ISTORIC FUNDAMENTAL
ÎN CONSTITUIREA  ROMÂNIEI  EUROPENE”
24.01.2022

10.00 – 10.15: Cuvânt de deschidere – Prof. univ. dr. ing. Adrian BADEA, Președinte al A.O.S.R
10.15 – 10.30: Bogdan Ilie CUZA (stră-strănepot al Domnitorului) – „Alexandru Ioan Cuza, făuritor al unirii Principatelor Române și sprijinitor al primei structuri academice în România”
10.30 – 10.45: Prof. univ. dr. Gheorghe CLIVETI, Director al Institutului de Istorie al Academiei Române, Filiala Iași – „Unirea Principatelor și domnia lui Cuza sub garanția europeană”
10.45 – 11.00: Prof. univ. dr. Cristian PLOSCARU, Facultatea de Istorie Univ. Al. I. Cuza” Iași – Unirea Principatelor cu prinț străin. De la strategia diplomației la proiect național românesc”
11.00 – 11.15: Prof. univ. dr. Petru ANDEA, Secretar științific al A.O.Ș.R. – „Reformele din timpul domniei lui Al.I.Cuza”
11.15 – 11.30: Prof. univ. dr. Dumitru VITCU, Universitatea „Ștefan cel Mare” – Suceava – „Cuza și autocefalia Bisericii Ortodoxe Române”
11.30 – 11.45: Prof. univ. dr. Mihai COJOCARU, Facultatea de Istorie, Univ. Al. I. Cuza” Iași – „Un luptător pentru unirea Principatelor: Anastase Panu”

11.45 – 12.00: PAUZĂ

12.00 – 12.15: Prof. univ. dr. Ion I. SOLCANU, Univ. Al. I. Cuza” Iași – „Școala românească în județele reîntrupate Moldovei – Cahul, Bolgrad și Ismail– și de la sud de Dunăre pe durata domniei lui Alexandru Ioan Cuza”.
12.15 – 12.30: Prof. Univ. dr. Corneliu LUNGU, Vicepreședinte al Secției de Istorie A.O.Ș.R. – „Mărturii documentare privind unirea Principatelor și personalitatea lui Al. I. Cuza”
12.30 – 12.45: Prof.univ. dr. Radu Ștefan VERGATTI, Director onorific al Centrului de Cercetări Interdisciplinare „ D. Stăniloaiei”-„Alegerea lui Al. I. Cuza domnitor în București. Realizarea „Micii Uniri” a Principatelor Dunărene – model pentru Europa Occidentală”
12.45 – 13.00: Prof. univ. dr. Mihai DRECIN, Universitate Oradea – „Ecoul Unirii Principatelor Române în Transilvania (1859-1914)”
13.00 – 13.15: Comandor (rtg), Prof. univ. dr. Jipa ROTARU – „Modernizarea Armatei Române sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza”
13.15 – 13.30: Prof. univ. dr. Sorin IVAN, Universitatea „N. Titulescu” București – „Contribuția lui Alexandru Ioan Cuza la modernizarea învățământului românesc”
13.30 – 13.45: Prof. univ. dr. Valentin CIORBEA, Universitatea „Ovidius”, Constanța – „Progresele marinei și porturilor sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza”
13.45 – 14.00: Prof. univ. dr. Mihai BĂDESCU, ASE, Facultatea de Drept – „Legislația cu caracter reformator a lui Alexandru Ioan Cuza – premisă a formării sistemului de drept român modern”
14.00 – 14.15: Prof. univ. dr. Narcis-Stelian ZĂRNESCU – „Un binom paradigmatic: Cuza – Eminescu. Repere pentru o filozofie a istoriei naționale”

Al XXIX-lea Simpozion anual “Mihai Eminescu”

0

Al XXIX-lea Simpozion anual

“Mihai Eminescu”

(172 de ani de la naşterea poetului)

 

Eminescu

şi unitatea spirituală a tuturor românilor

în lumina aniversării a 150 de ani de la Prima

Serbare a Românilor de Pretutindeni –

Putna – 1871

 

 

Duminică 16 ianuarie 2022, ora 2:00 PM

la Biserica ortodoxă română „Sf. Ap. Petru şi Pavel”, Astoria, New York

(14-20 27th Ave.) PROGRAM

Protocolul deschiderii

Pr. Prof. Dr. Theodor Damian, Preşedintele Filialei New York a Academiei Oamenilor

de Ştiinţă din România şi al Institutului Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă

 

Rugăciune de M. Eminescu, interpretează Lia Lungu

 

Imnul lui Ştefan Vodă

Deşteaptă-te Române

 

Comunicări

 

MODERATOARE: Prof. Nicole Smith

 

Anca Sîrghie

Profesor universitar, scriitoare, Sibiu

Drama destinului publicistic la

transilvăneanul Nicolae Cristea şi la moldoveanul Mihai Eminescu

 

Marian Nencescu

Critic şi istoric literar, cercetător asociat la Institutul

de Filosofie „C. Rădulescu-Motru” al Academiei

Române, Bucuresti

Enciclopedismul eminescian

 

Ştefan Stoenescu

Eseist, comparatist şi traducător

Ithaca, New York

Simboluri şi ecouri ale unor compoziţii

poetice eminesciene ce au determinat constituirea unităţii spirituale româneşti

 

  1. N. Rusu

Critic şi istoric literar

Redactor şef al revistei Lumină Lină, New York

Eminescu şi unitatea militară a poporului

român

 

Prof. Dr. Doru Tsaganea

Profesor de matematică la Metropolitan College of New York

Congresul studenţilor români de la

Mănăstirea Putna din perspectiva situaţiei politice europeene din anii 1870-1871

 

Prof. univ. Valentina Ciaprazi

Scriitoare, Profesoară de limbă şi literatură franceză, LaGuardia College, New York

Spiritualitatea eminesciană, reflecţie a

autenticii spiritualităţi româneşti

 

Pr. Prof. Dr. Theodor Damian

Scriitor, Profesor emeritus la Metropolitan College of New York, Preşedinte al Filialei americane a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România şi al Institutului Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă, New York

Eminescu, diaspora română şi

Ţara mamă

Prof. univ. Dr. Onuc COZAR, membru titular al secţiei de ştiinţe Fizice

Prezidiul AOSR anunţă cu tristeţe că în ziua de 30 ianuarie 2022 a plecat dintre noi Prof. univ. Dr. Onuc COZAR, membru titular al secţiei de ştiinţe Fizice.

Prof. univ. Dr. Onuc COZAR s-a născut la 29 martie 1946 în localitatea Sâncraiu-Almaşului, Jud. Sălaj. A absolvit Facultatea de Fizică, secţia Fizica corpului solid, la Universitatea „Babeş – Bolyai2” din Cluj-Napoca. Și-a luat doctoratul în Ştiinţe, specializarea Fizică, in 1977 cu teza Structura moleculară şi dinamica de absorbţie a unor complecşi cu Cu
determinate prin spectroscopia RES.

A efectuat numeroase stagii de cercetare la Dubna, Rusia (1990); Padova, Italia
(1993), Madrid, Spania (1996); Lyon, Franţa (1999, 2002, 2005), Aachen, Germania (2003).

A desfășurat o bogată activitate didactică şi profesională fiind asistent universitar la Catedra de fizică atomică şi nucleară, Facultatea de Fizică, Universitatea „Babeş – Bolyai” (1972-1983); secretar de redacţie la Revista Studia, (1983-1990); lector universitar (1990-1996); profesor universitar, şeful Catedrei de Fizică Biomedicală (1996-2017); secretar
ştiinţific pe Facultatea de Fizică (1998-2006); membru în Consiliul Cercetării al Senatului Universităţii „Babeş – Bolyai” (1998-2005); membru în Comisia de ştiinţe exacte I a CNEAA (2001-2006); directorul Centrului de Cercetare în Fizică biomedicală şi a mediului, acreditat CNCSIS (2006); decanul Facultăţii de Fizică (2007-2012); conducător de doctorat din 1991 (26 de absolvenţi).


A abordat numeroase domenii de cercetare: studii de structură şi dinamică moleculară, interacţiunea ionilor metalici cu molecule de interes biomedical (medicamente, aminoacizi, nucleotide), efecte de solvent şi mecanisme de asociere moleculară, radicali nitroxidici şi produşi de iradiere în diferite biomolecule – cinetica acestora, estimarea structurii şi
proprietăţilor moleculare în urma modelărilor teoretice, sisteme paramagnetice cuplate (dimeri, trimeri etc), structura locală şi interacţiunea între ionii paramagnetici în matrici oxidice, aplicaţii ale metodelor fizice în diagnostic şi tratament medical, fizica mediului. A obținut rezultate originale în domeniile menţionate mai sus folosind metodele
spectroscopice FT-IR, FT-Raman, SERS, RES, RMN, Mossbauer, gaz cromatografie (GC) şi spectrometrie de masă (MS) precum şi unele metode teoretice de simulare şi deconvoluţie a spectrelor moleculare experimentale, de calcul şi modelare moleculară (DFT, ab-initio şi metode semiempirice).

A condus în calitate de director 16 proiecte cu valoare de peste 2,3 milioane lei.

A avut o bogată activitate publicistică prin: Cărţi publicate: 10 (7 monografii). Una dintre monografii este Rezonanţa electronică de spin pe complecşi metalici, Ed. Acad. Române, Bucureşti, 2001; Coeditarea a 5 volume cu lucrările unor Simpozioane Naţionale şi o Şcoală de vară internaţională; Lucrări ştiinţifice: 469 din care: 136 în reviste internaţionale
cotate ISI (32 în alte reviste internaţionale, 28 în reviste ale Academiei Române, 122 în Revista Studia a Universităţii „Babeş – Bolyai”, 42 în reviste ale altor Universităţi din ţară (Timişoara, Oradea), 40 în volumele unor Conferinţe Internaţionale şi 69 în volumele unor conferinţe naţionale; Citări obținute: peste 2000 în lucrări cotate ISI.

A fost referent la revistele internaţionale: J. Molec. Struct., Inter. J. Modern Physics B, Appl. Mag. Resonance şi membru în colectivele de redacţie al revistelor: Studia Univ. „Babeş-Bolyai", Seria Physica; Analele Univ. Oradea; Acta Universitatis Cibiniensis, Seria Physica.

A primit premii şi distincţii: Premiul Academiei Române Dragomir Hurmuzescu (1982); Premiul AOSR Şerban Ţiteica (2018); Diploma de Merit a Universităţii „Babes-Bolyai" Cluj-Napoca, pentru contribuţii la Dezvoltarea Universităţii; Diploma de Merit „Victor Mercea" a Facultăţii de Fizica a Universităţii „Babes-Bolyai” Cluj-Napoca (2006). Diplomă pentru „Excelenţă ştiinţifică” a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (2007).

A fost afiliat ca membru la: Societatea Română de Fizică, Societatea Europeană de Fizică, Societatea Balcanică de Fizică, Societatea Română de Materiale Magnetice, Societatea Oamenilor de Ştiinţă din România, Societatea Română de Radioprotecţie, Grupul Ampere, Societatea Internaţională de Rezonanţă (ISMAR), Asociaţia Americană a Fizicienilor
Medicali (AAPM).

Academia noastră pierde un membru de mare valoare și un coleg pe care îl vom regreta. Sincere condoleanțe familiei! Dumnezeu să-l odihnească în pace!