Academia Oamenilor de Știință din România

AcasăEvenimenteConferința Internațională de Biomateriale și Medicină Regenerativă BioReMed 2023

Conferința Internațională de Biomateriale și Medicină Regenerativă BioReMed 2023

Între 19-21 iulie s-a desfășurat la Sibiu Conferința Internațională de Biomateriale și Medicină Regenerativă BioReMed 2023, organizată de Societatea Română de Biomateriale, reprezentată de Prof. univ. dr. Iulian Antoniac, în parteneriat cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, cu Asociația de Neurochirurgie din Sibiu, reprezentată de Conf. univ. dr. Vicențiu Secelean și susținută de Academia Oamenilor de Știință din România.

Program-total-Final-Print-Biomateriale-iulie-2023

Conferința, aflată la prima ediție, a avut scopul de a reuni o prestigioasă comunitate academică internațională, care a dezbătut pe parcursul a trei zile punctele de intersecție dintre ingineria biomaterialelor și diferitele specialități medicale.

Evenimentul a fost găzduit de Facultatea de Medicină a ULBS, iar lucrările conferinței au fost prezidate de aproape 30 de medici si ingineri, reprezentând comunitățile academice din Sibiu, București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Oradea, Târgu- Mureș, Galați și Craiova.

Structurată în două sesiuni, care au cuprins comunicări științifice privind aplicațiile clinice ale biomaterialelor în performanțele diferitelor domenii medicale, precum medicina dentară, chirurgia, ortopedia, neurochirurgia sau chirurgia cardiovasculară, Conferinta BioReMed 2023 organizată la Sibiu a beneficiat de susținerea unui comitet științific constituit din 50 de personalități ale mediului academic din România, Italia, SUA, Elveția, Spania, Turcia și Tunisia, care au asigurat suportul științific al temelor prezentate. Modelul computational predictiv pentru hemoragia intramiocardică în infarctul miocardic, Brain IT – de la biomateriale la repararea și regenerarea creierului, Noi tendințe în adezivii folosiți în medicina dentară au fost doar câteva dintre temele conferinței, completate de un workshop care a arătat rolul educației științifice, la granița dintre medicină și inginerie.

Participarea numeroasă a medicilor veniți din marile centre universitare din România și din străinătate a confirmat în mod vizibil asumarea angajamentului pentru excelență al Facultății de Medicină din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, un angajament întărit și de recentul acord de colaborare semnat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj. Doresc să mulțumesc colegilor mei, profesori doctori, conferențiari doctori, lectori sau asistenți ai Facultății de Medicină, care contribuie la dezvoltarea permanentă a educației științifice și care, prin această deschidere internațională și interdisciplinară, stabilesc standarde ridicate în cercetarea medicală. Sunt încrezător că pe termen lung toate aceste eforturi vor avea efecte pozitive directe în creșterea calității vieții în comunității noastre”, a declarat cu această ocazie  Conf. univ. dr. Radu Sorin Fleacă, Decanul Facultății de Medicină din cadrul ULBS.

Evenimentul a fost posibil și datorită implicării sponsorilor: Medical Ortovit, Med Health Care Project, Gema Equipments, Epsylon Group, Sante International, HS Medical, Smart Health Group, Sun Wave Pharma, RMN Diagnostica Sibiu, Rafi Medical, Policontact, Medtronic.

Documente

AOSR – VIZIBILITATE INTERNAȚIONALĂ

MEMBRI

RAPORT AOSR

CĂRȚI MEMBRI AOSR

MANIFESTĂRI AOSR

AGORA