Departamentul Regional de Studii pentru Managementul Resurselor de Apărare (DRESMARA) – Centru de Educație și Instruire din Parteneriatul NATO, în colaborare cu Secția Științe Militare a Academiei Oamenilor de Știință din România, Facultatea de Securitate Națională/Universitatea de Studii de Război din Varșovia, Polonia, Academia Militară a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun” din Chișinău, Moldova, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA)/București, Universitatea „Transilvania” din Brașov și organizația nonguvernamentală „Political Research Group” a organizat, în sistem hibrid, atât „față în față” cât și on-line, în perioada 28 – 29 octombrie, cea de-a XVI-a ediție a Conferinței Internaționale Științifice „Managementul Resurselor de Apărare în secolul XXI” (CoDRM).
Sub motto-ul Apărarea viitorului: inovație, tehnologie și rezistență, CoDRM a reunit cadre didactice universitare, doctoranzi, studenți şi nu în ultimul rând, specialiști în management și geopolitică, pentru a face schimb de experiență şi a împărtăși rezultatele cercetării despre diverse aspecte legate de gestionarea resurselor, în spiritul noilor schimbări generate de mediul actual de securitate.
Înalta ținută a conferinței, a fost susținută de invitații speciali în calitate de moderatori (keynote speakers) care au condus sesiunile plenare ale conferinței: domnul profesor universitar dr. Ioan-Mircea PAȘCU/SNSPA București, doamna dr. Oana Antonia COLIBĂȘANU, vicepreședinte și analist principal/Geopolitical Futures, domnul Silviu NATE, analist de securitate, specializat în geo-politică, conferențiar universitar la Departamentul de Relații Internaționale, Studii Politice și de Securitate din cadrul Facultății de Științe Sociale, Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu, domnul Generalul de brigadă
Anton-Mugurel ROG, șeful Centrului Național Cyberint din cadrul Serviciului Român de Informații, domnul Jean-François RIPOCHE, doctor, director pentru Cercetare, Tehnologie și Inovare în cadrul Agenției Europeane de Apărare, domnul Joshua M. BURGIN, coordonator al Programului Noii Lideri de Securitate la Forumul de Securitate de la Varșovia și consilier al Academiei Europene de Diplomație, domnul David RADER, director adjunct în Biroul de Evaluare a Investițiilor Străine (FIR), cu accent pe securitatea economică națională, investițiile străine directe, politica comercială și industrială și chestiuni aflate în competența Comitetului pentru Investiții Străine din Statele Unite (CFIUS), James BLACK, lider de cercetare la RAND Europe, și domnul Colonel ing. conferențiar universitar dr. Andrzej SOBOŃ, decan
al Facultății de Securitate Națională/Universitatea de Studii de Război, Varșovia, Polonia.
Conferința s-a desfășurat atât în sesiuni plenare cât și pe 6 secțiuni specifice, cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire a transmiterii virusului SARS-CoV-2:
„față în față”
Strategii militare și Planificarea apărării, Teorii și practici în management, Știința Informației –
moderatori: doamna conferențiar universitar dr. Maria CONSTANTINESCU / DRESMARA și doamna lector universitar dr. Brîndușa Maria POPA / DRESMARA;
on-line
Economia în domeniul apărării, Cooperarea transatlantică și Științe sociale –moderatori: domnul conferențiar universitar dr. Vlad-Ionuț DUMITRACHE / DRESMARA și doamna Liliana FILIP, doctorand / „Political Research Group”;
Urmare a prestigiului științific deosebit acumulat de-a lungul edițiilor anterioare, conferinţa a reunit participanți la nivel național și internațional, fiind prezentate 34 de lucrări de către 50 de autori, individual sau colectiv, astfel:
la nivel național – 26 articole cu 39 autori, reprezentând:
instituții militare de învățământ (DRESMARA, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Academia
Navală „Mircea cel Bătrân”) și alte structuri/unități ale Ministerului Apărării Naționale (Centrul de
Cercetare și Inovare pentru Apărare CBRN şi Ecologie, Direcția Generală Management Resurse Umane,
Centrul de Excelență NATO HUMINT etc.) – 22 articole/31 autori;
universități (Academia de Studii Economice/Bucuresti, Oradea, „Lucian Blaga”/Sibiu,
„Transilvania”/Brașov) – 3 articole/7 autori;
student master „Managementul resurselor de apărare”/DRESMARA – 1 articol/1 autor; la nivel internațional – 8 articole cu 11 autori, reprezentând instituții militare de învățământ și structuri ale Ministerelor Apărării (Academia Militară „General Jonas Zemaitis”/Lithuania, Academia Militară a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”/Moldova, Universitatea de Studii de Război din Varșovia/ Polonia, Ministerul Apărării/Tunisia), universități (Universitatea „Mykolas Romeris”/Lituania, Çanakkale Onsekiz Mart University și Istinye University din Istanbul/Turcia).
Cea de-a XVI-a ediție a conferinței a oferit cadrul perfect pentru dezbateri științifice relevante privind
conceptele, principiile și tendințele în domeniile: economia și planificarea apărării, teorii și practici în
management, științe sociale, cooperarea transatlantică și știința informației în noul context al
schimbărilor generate de mediul actual de securitate.
Nu în ultimul rând, organizarea administrativă impecabilă a conferinței și, implicit, îndeplinirea obiectivelor propuse, precum și mediatizarea acestui eveniment se datorează sprijinului sponsorilor Asociația „PRIETENII DRESMARA”, SC OPTOELECTRONICA 2001 SA, SOFT GALAXI și Casa de Vinuri COTNARI și partenerilor media DC News, Radio România Actualități și INTERVIO.
Detalii aici