Academia Oamenilor de Știință din România

AcasăCOMUNICATEConferința națională "Transformarea digitală a instituțiilor publice"

Conferința națională „Transformarea digitală a instituțiilor publice”

Academia Oamenilor de Știință din România, prin secția de Științe Economice, Juridice şi Sociologice și Institutul de Cercetări Avansate Interdisciplinare “Constantin Angelescu” a organizat, joi, 28 aprilie 2022, o conferință cu o temă de mare actualitate: “Transformarea digitală a instituțiilor publice”.

La conferință au participat peste 90 de persoane, reprezentanți ai administrației publice, ai mediului academic și de cercetare, ai mediului de afaceri cu preocupări în domeniu, oameni de cultură, sociologi. De remarcat prezenţa a numeroase cadre universitare de la Universitatea din București, Universitatea Politehnica din București, Academia de Studii Economice, Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Universitatea Tehnică Timișoara, Universitatea “Lucian Blaga “ Sibiu.

Conferința a fost moderată de prof. univ. dr. ing. Doina Banciu, vicepreședinte AOSR, care a susținut și o intervenție în cadrul lucrărilor. În deschiderea conferinței, a transmis un mesaj de salut prof. univ. dr. ing. Adrian Badea, președintele AOSR, care a prezentat succint programele și preocuparea instituției pentru dezbaterea problemelor de interes din societate.

Au susținut prezentări Dragoș Cristian Vlad, președintele Autorității pentru Digitalizarea României, care a fost Keynote speaker al conferinței, academician Florin Filip, președintele Secției de Tehnologia Informației, Academia Română, prof. univ. dr. George Grigoriță, Universitatea din București, Facultatea de Teologie Ortodoxă, prof. univ. dr. Virginia Vedinaș, Universitatea din București, prof. univ. dr. Nicolae Dănilă, prof. univ. dr. Agnes Erich, președinte al Comisiei naționale a bibliotecilor, prof. univ. dr. Dumitru Borţun, SNSPA.

Dl. Dragoş Vlad a prezentat proiectele Autorității, insistând asupra necesității dezvoltării unui Cloud guvernamental, a legislației care să susțină transformarea digitală, precum și nevoia de cooperare și colaborare cu specialiști de renume în domeniu. Acad. Florin Filip a arătat că Academia Română a avut preocupări privind dezvoltarea societății Informaționale încă din anii 2000 și a editat rapoarte și documente semnificative pe care le-a transmis atât Parlamentului cât și Guvernului. Dl. Nicolae Dănilă a arătat modificările esențiale care pot apărea în sistemul bancar în contextul transformării digitale, dar și provocările de care trebuie ținut seama în sistemul financiar. O comunicare extrem de interesantă a prezentat dl George Grigoriță, care a arătat căile prin care Biserica Ortodoxă a adoptat noile tehnologii și a subliniat ca instituția este preocupata de respectarea omului și a libertăților sale. D-na Agnes Erich a arătat ca bibliotecile susțin transformarea digitală prin acțiunile pe care le desfășoară permanent și vor încerca sa obțină fonduri necesare și prin proiecte finanțate din PNNR. Dna Virginia Vedinaș a prezentat proiectul Codului de procedura administrativă și a menționat importanta unui instrument legislativ adecvat transformării digitale a administrației. Dl Dumitru Bortun a avut o prezentare orientata către aspectele sociologice,  arătând în același timp aspecte sociale care împiedică dezvoltarea transformării digitale a administrației.

D-na Doina Banciu a prezentat transformarea digitală a instituțiilor publice și a aspectelor legate de competențe, infrastructura informatică, management în contextul strategiei europene în domeniu până în 2030. În prezentarea sa a subliniat că, pentru a realiza transformarea digitală a societății, este nevoie de un management sistemic care să ia în considerare educația pe toate palierele, mediul economic, administrația publică, cadrul legislativ.

În cadrul discuțiilor s-au remarcat câteva luări de cuvânt. Prof. univ. dr. Ion Popa, decanul Facultății de Management, ASE București, a subliniat rolul pregătirii manageriale a studenților în contextul societății cunoașterii, dl. Dragoș Neagu,  directorul Bibliotecii Județene Brăila, a arătat pregătirea bibliotecarilor pentru a face față noilor cerințe, dl Vasile Dinu, ASE București, a subliniat importanța publicațiilor de specialitate, iar dl Daniel Fodorean, decanul Facultății de Teologie Baptistă, Institutul Teologic Baptist, a subliniat cerințele predării și învățării online în noul context al transformării digitale.

În concluziile conferinței s-a subliniat necesitatea continuării unor dezbateri pe aceasta temă, care să fie organizate împreună cu Academia Română, Academii de ramură și alte instituții care pot contribui la transformarea digitală a societății.

Lucrările conferinței vor fi transmise pe canalele Radio România, partener al AOSR.

Biroul de Comunicare și Relații Publice al Academiei Oamenilor de Știință din România
(Contact: comunicare.aosr@gmail.com)
București, 29.04.2022

Documente

AOSR – VIZIBILITATE INTERNAȚIONALĂ

MEMBRI

RAPORT AOSR

CĂRȚI MEMBRI AOSR

MANIFESTĂRI AOSR

AGORA