Prof. univ. dr. doc. Alexandru-Vladimir Ciurea, Membru A.O.Ş.R.
La ambele întrebări din titlu – cum vor arăta anul școlar și anul universitar? – răspunsul, până în acest
moment, este unul de neacceptat: nu știm! Pandemia de coronavirus a răscolit deja finalul de an școlar
2019-2020, și este limpede că trebuie să „negociem” un mod de viață cu acest virus. Prin urmare, una
dintre prioritățile de pe agenda autorităților ar trebui să fie organizarea noului an școlar și universitar.
Orice scurt-circuit al procesului de educație va produce efecte grave în viitor. Desigur, trebuie pornit de
la două premise: virusul există, iar școala nu se poate întrerupe! De aici încolo, trebuie analizat fiecare
capitol, fiecare aspect care determină continuarea procesului de învățare, dar și respectarea standardele
de calitate ale acestuia.
Pandemia nu a produs doar o modificare a modului de întâlnire a elevilor sau studenților cu profesori şi
cu materia de studiu. Componenta online a devenit mult mai mare decât până acum, iar dintr-un punct
de vedere, acest fenomen are avantajele sale. Acomodarea cu tehnologia, dotarea cu calculatoare,
laptopuri sau tablete este un progres pe care, iată, l-am realizat într-un timp relativ scurt. Acomodarea
poate dura mai mult, dar este benefică atât pentru elevi, cât și pentru profesori. Există însă câteva
probleme care nu se pot rezolva online. Unele țin de dimensiunea educațională, altele au o componentă
socială puternică. Ambele perspective sunt încă în stare incipientă de draft de proiect, deși autoritățile
ar fi trebuit la această oră să aibă rezolvarea legiferată.
Şcolarii cei mici nu pot învăţa să deseneze bastonaşe online!
Ei au nevoie de învățătoare sau de învățător. Nu mă refer doar la dispoziția emoțională a primilor ani de
școală, dar și la faptul că sunt chestiuni care nu pot fi rezolvate online. Prin urmare, cei mici trebuie să
meargă la școală. Dar regulile sanitare trebuie respectate, prin urmare, nu mai pot exista clase cu 30 de
elevi. Cum se rezolvă o astfel de problemă? Dacă vin la școală la ore diferite, avem alte două probleme
mari. Prima: nu sunt destui învățători. Nimeni nu îi poate obliga pe dascăli să lucreze în două ture
consecutive. Și dacă elevii mai mari vor învăța online, cei mici vor putea fi împărțiți în mai multe clase.
Dar avem din nou problema numărului de învățători. A doua ține de programul părinților. Aceștia merg
la serviciu dimineața și își duc copiii la școală. Dacă însă copiii vor merge la școală de la prânz, cine stă cu
ei acasă până atunci și cine îi duce la școală? Ministerul Educației lucrează, se pare, la o propunere de
lege prin care unul din părinți poate sta acasă, dar va fi retribuit mai puțin, cu 75% din salariu. În
condițiile economice tot mai grele, este greu de crezut că vor fi părinți care să renunțe la un salariu
întreg.
Ce facem cu copiii? Cum va proceda guvernul, care s-a încurcat în achiziția de măști… ?
În aceeași ordine de idei, știm cu toții că școala este obligatorie, dar ce se va întâmpla cu acei părinți
care vor refuza, din cauza pericolului de infectare sau de transmitere a infecției în familie, către părinți
sau bunici, să își ducă copiii la școală? Mi-e greu să cred că îi poate obliga vreo lege pe acești părinți să
acționeze împotriva a ceea ce ei consideră vital pentru familiile lor.
Pe de altă parte, dacă este să vorbim despre școala online, avem o altă mare problemă. Statisticile
oficiale arată că o treime dintre elevi nu au laptopuri, tablete, telefoane inteligente (în ultimă instanță,
se poate apela și la acest instrument, deși nu îl recomand deloc ca medic – de la radiațiile specifice, până
la dimensiunea literelor, sunt foarte multe probleme) sau acces la internet. Ce facem cu acești copii?
Cum va proceda guvernul, care s-a încurcat în achiziția de măști pentru persoanele defavorizate (licitația
a fost contestată, după cum spune premierul Ludovic Orban), care trebuie să găsească formule valide de
achiziție grabnică a acestor instrumente de comunicare de la distanță?
Probleme similare se regăsesc și în învățământul liceal și în cel universitar. Da, este mai ușor de lucrat
online cu elevi de liceu sau cu studenți decât cu elevii din clasele mici. Dar sunt o serie de facultăți –
inclusiv medicina! – care nu pot să mute în mediul online întregul proces de învățământ. Partea practică
de studiu este obligatorie. Iar acest lucru înseamnă acces direct la cursuri și seminarii și mai ales la
lucrările practice. La fel de adevărat este faptul că elevii mari și studenții pot purta mască și se pot
conforma regulilor mai ușor decât cei mici, care sunt mult mai greu de controlat. Dar problemele rămân.
Aveam nevoie de transparență ca de aer.
Am expus o parte din problemele pe care pandemia de coronavirus le-a ridicat în zona educației. Mai
sunt și altele, care țin de administrarea concretă a școlii, de dezinfectare, de construirea de paravane din
plexiglas etc. (Nu „PEPSI-glas” cum s-a pronunţat recent doamna Ministru al Educţiei – n.r.). Probleme
multe și pentru care factorii diriguitori ar fi trebuit deja să pregătească soluții. A trecut mult timp și deja
suntem în întârziere. Pentru a nu înregistra niciun fel de deficit în ceea ce numim procesul educațional,
situația noului an școlar trebuia dezbătută la un nivel larg. Școli, profesori, asociații de părinți, medici
pediatrii, primari, responsabili din inspectoratele județene și din minister ar fi trebuit să poarte un dialog
permanent și deschis tuturor. Aveam nevoie de transparență ca de aer. Aveam nevoie să știm cum au
rezolvat alte țări acest tip de problemă.
Ca profesor universitar și conducător de doctorate, pot să spun că maniera de lucru a autorităților
centrale este deficitară. Nu poți să stabilești în cerc închis direcții și măsuri din acest domeniu sensibil.
Nu poți doar să anunți, din când în când, că „evaluezi și analizezi” undeva într-un turn de fildeș, de parcă
ai fi deținătorul adevărului absolut. Din păcate, așa cum suferă economia și agricultura, așa va suferi și
acest domeniu vital pentru viitorul nostru: educația. Dar ca să înțelegi complexitatea acestei probleme,
trebuie ca tu însuți să ai carte.
Orice greșeală, orice ezitare poate costa mai mult decât un an școlar. Un cost cât o generație!
Din păcate, clasa politică a ultimilor 30 de ani a fost prea puțin consacrată studiului și educației. Oameni
cu C.V.-uri minore sunt în funcții de decizie și nu știu ce au de făcut. Dacă ratăm anul școlar, vom pune în
pericol pe acești tineri și pe acești copii. Îi vom condamna să rămână cel mult mediocri și îi vom pune în
situația de a-i admira exact pe cei care acum sunt vedete analfabete la televizor pentru fărădelegile
săvârșite. Nu acest lucru ne dorim pentru ei, nu acest lucru dorim pentru România. Doar prin educație
vom putea ieși din marele exercițiu de admirație față de clanurile de interlopi, față de mașinile de lux
obținute prin cine știe ce așa-numite „combinații”. Numai prin educație avem viitor! De aceea, fac un
apel către conducătorii și administratorii școlii românești, de toate felurile și de toate nivelurile, să se
implice cu toată energia pentru a nu permite degradarea învățământului românesc. Orice greșeală, orice
ordin greșit, sau orice ezitare poate costa mai mult decât un an școlar. Un cost cât o generație!