DEZBATERILE AOSR – EDIŢIA A VI-a – Constantin I. Angelescu – personalitate de prestigiu a științei, educației și civilizației românești. 150 de ani de la naștere

Cu ocazia împlinirii unui secol și jumătate de la nașterea lui Constantin I. Angelescu (10 iunie 1869), Academia Oamenilor de Știință din România a organizat o Conferință dedicată ilustrului om de știință, profesor universitar și politician român.

Conferința „CONSTANTIN I. ANGELESCU – PERSONALITATE DE PRESTIGIU A ȘTIINȚEI, EDUCAȚIEI ȘI CIVILIZAȚIEI ROMÂNEȘTI. 150 DE ANI DE LA NAȘTERE” a avut loc în noul sediu al Academiei Oamenilor de Știință din România (str. Ilfov, nr. 3, sector 5, București), care a fost inaugurat cu acest prilej, în data de 10 iunie 2019, începând cu orele 12.00. La eveniment, au fost prezenţi miniştri, academicieni, profesori universitari şi cercetători, oameni de ştiinţă şi de cultură, scriitori, reprezentanţi ai mass-media.

Constantin I. Angelescu (născut la Craiova în 12 iunie 1869 și trecut la cele veșnice în 14 septembrie 1948) a fost medic chirurg cu studii la Paris, profesor universitar, politician, membru de onoare al Academiei Române, figură de marcă a științei, a vieții academice și publice românești din prima jumătate a secolului al XX-lea. Ca om politic, Doctorul Angelescu a fost deputat, senator, ministru al lucrărilor publice (1914-1916), ministru al instrucțiunii publice în două mandate (1922- 1928, 1933-1937), prim-ministru al României pentru o scurtă perioadă (30 decembrie 1933-3 ianuarie 1934). Important de subliniat, Dr. Angelescu a îndeplinit, primul, funcţia de ministru plenipotențiar al României la Washington (din ianuarie 1918) şi a promovat, din această poziţie, cauzei României și a proiectului ei național peste Ocean. Cea mai importantă contribuție ca om politic, Constantin I. Angelescu a avut-o în calitate de ministru al instrucțiunii publice. Din această poziție, a desfășurat o operă de modernizare a învățământului românesc și aliniere a acestuia la standardele europene, inițiind o serie de reforme, promovând, la nivel constituțional (Constituția din 1923), principii fundamentale precum libertatea învățământului, obligativitatea și gratuitatea învățământului primar, instituind examenul de bacalaureat etc. Ca ministru al instrucțiunii, s-a dovedit un demn continuator al lui Spiru Haret, fondatorul învățământului românesc modern (de care, de altfel, era legat și prin relații de rudenie.) Constantin I. Angelescu a fost membru de onoare al Academiei Române, ales la 24 mai 1934. În perioada 1923-1947, a ocupat funcția de președinte al Ateneului Român, iar între 1941 și 1947, pe cea de președinte al Ligii Culturale.

În 29 martie 1935, Dr. Constantin I. Angelescu a fondat Academia de Științe din România, ca for de creație și consacrare științifică, instituție care a reunit personalități de marcă ale științei românești, unele dintre ele având şi calitatea de membri ai Academiei Române. Instituţia a parcurs o istorie dramatică după instaurarea regimului comunist și până la căderea acestuia. În prezent, Academia Oamenilor de Știință din România este, prin Lege, „continuatorul și unicul legatar al Academiei de Științe din România” (art. 3, alin. 3 din Legea nr. 31 din 15 ianuarie 2007 privind reorganizarea și funcționarea Academiei Oamenilor de Știință din România).

În deschiderea Conferinței, prof. univ. dr. ing. Adrian Badea, preşedintele Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, a afirmat că omagierea lui Constantin Angelescu la 150 de ani constituie un moment special pentru AOSR, cel evocat fiind, pe lângă medicul, profesorul și ministrul de prestigiu, și fondatorul Academiei de Ştiinţe din România. Actul de înfiinţare a instituției, a subliniat preşedintele Badea, s-a născut din necesitatea ca personalităţi de valoare ale ştiinţelor să fie cuprinse într-o structură academică de elită, în condiţiile în care Academia Română dispunea de un număr foarte redus de locuri pe domeniile ştiinţifice. Potrivit vorbitorului, Doctorul Angelescu a fost o personalitate care a marcat istoria României în perioada interbelică, în calitățile sale de om de știință, profesor universitar, om politic, ministru, președinte al Ateneului Român, prin multele realizări în special în domeniul învățământului. AOSR se mândrește cu trecutul ei, care începe cu fondarea Academiei de Științe din Romania, fiind o instituţie care a reunit personalități ilustre ale științei şi culturii românești, creatori de şcoli științifice, dar şi personalități marcante ale științei europene, printre care şi nouă laureați ai Premiului NOBEL.

Prof. univ. dr. ing. Ecaterina Andronescu, ministrul educației naționale, a evidențiat opera de ministru al instrucțiunii publice a lui Constantin Angelescu, contribuția sa, prin decizii și reforme fundamentale, la modernizarea învățământului românesc. Această operă a ministrului Angelescu, actualul ministru al Educației Naționale a situat-o în continuitatea demersurilor realizate de fondatorii învățământului nostru modern, figuri de prestigiu precum Gheorghe Lazăr, Gheorghe Șincai, Spiru Haret. Ministrul Angelescu a înțeles rolul capital al învățământului în edificarea unei națiuni, l-a considerat „cea mai importantă pârghie prin care putem ridica neamul” și, de aceea, și-a dedicat eforturile construirii unui sistem de învățământ modern, competitiv la nivel european. Idealul lui l-a sintetizat într-un motto ca un crez: „Școală cât mai multă! Școală cât mai bună! Școală cât mai românească!”. Constantin Angelescu rămâne, alături de Spiru Haret, una dintre cele mai importante personalități ale învățământului nostru prin viziune și prin contribuția la modernizarea acestuia.

Considerându-l pe Constantin Angelescu „o figură marcantă a României Moderne”, Nicolae Hurduc, ministrul cercetării și inovării, a subliniat că marile personalități ale științei și culturii sunt repere ale devenirii civilizației românești și că faptul de a le păstra vii în memorie și de a le prețui moștenirea, de a reflecta la sensurile și valorile transmise „reprezintă un mod de a ne cunoaște pe noi înșine, de a ne cunoaște rădăcinile și identitatea, de a înțelege rolul nostru în istorie și în această parte a Europei, de a ne conștientiza potențialul și de a construi în continuare, de a continua procesul edificării naționale pe fundamentul operei celor de dinaintea noastră.” Evocarea lor, conștientizarea contribuției acestora la dezvoltarea științei, culturii și civilizației românești „constituie un act de profundă moralitate și responsabilitate în fața istoriei.”, a mai apreciat ministrul, felicitând Academia Oamenilor de Știință din România pentru inițiativă și manifestare.

Constantin Bălăceanu-Stolnici, membru de onoare al Academiei Române și membru titular fondator al Academiei Oamenilor de Știință din România, a evocat personalitatea complexă a lui Constantin Angelescu, pe care l-a cunoscut personal. Doctorul Angelescu a fost un mare medic, șeful secției de chirurgie de la Spitalul Colțea, cel mai bun spital din București în perioada interbelică, fondatorul Școlii de chirurgie și urologie. Ca urmare a propunerii sale, a mărturisit vorbitorul, făcute cu ani în urmă ministrului justiției de atunci (prof. univ. dr. Valeriu Stoica), un spital din București poartă astăzi numele „Spitalul Clinic Prof. Dr. Constantin Angelescu”. Cel omagiat a fost și un mare ministru, care și-a adus o importantă contribuție în modernizarea învățământului românesc, un adevărat ctitor, într-o perioadă dificilă a istoriei noastre. Profesorul Bălăceanu-Stolnici a mai evidențiat faptul că Doctorul Angelescu a fost și un om de cultură și, pe fondul acestei deschideri, a îndeplinit funcția de Președinte al Societății Ateneul Român, instituție care a constituit în epocă un adevărat centru al culturii noastre de elită. Astăzi, a subliniat Constantin Bălăceanu-Stolnici, cultura este tratată „lejer”, iar orizonturile ei sunt „întunecate”.

Scriitorul Dinu Săraru, membru titular fondator al Academiei Oamenilor de Știință din România, a omagiat, la rândul lui, figura marelui om de știință Constantin Angelescu, subliniindu-i contribuția fundamentală la modernizarea și dezvoltarea învățământului românesc. De asemenea, a reliefat meritul Doctorului Angelescu de a fi fondat Academia de Științe din România, o instituție a științei și culturii, pusă în slujba țării. În context, romancierul a declarat că, alături de Constantin Angelescu, mai trebuie omagiat și Generalul (rez.) prof. univ. dr. Vasile Cândea, creatorul Școlii de Chirurgie Cardiovasculară de la Spitalul Militar Central, un demn urmaș și continuator al celui evocat, care „a dus mai departe opera doctorului Angelescu”, și care a reorganizat și condus, după 1990, Academia Oamenilor de Știință din România, „o academie a civilizației țării românești”, actualmente Președintele de onoare al acesteia. În finalul intervenției, Dinu Săraru a criticat declinul care se manifestă în prezent la nivelul culturii și civilizației noastre.

Constantin Bălăceanu-Stolnici și Ioana Angelescu, nepoata Dr. Constantin I. Angelescu

La dezbatere, au participat membri ai corpului academic, reprezentanți ai instituțiilor statului, oameni de știință și de cultură, doctoranzi, studenți. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Secției de Științe Istorice și Arheologice (Președinte: prof. univ. dr. Ion Solcanu) și al Secției de Științe Militare (Președinte: Gen. (r) prof. univ. dr. Teodor Frunzeti). În deschidere, prof. univ. dr. ing. Adrian Badea, președintele Academiei Oamenilor de Știință din România, amfitrionul Dezbaterii, a afirmat că evenimentul face parte din seria evenimentelor și manifestărilor științifice organizate de AOSR în cadrul Centenarului Marii Uniri, care urmăresc, pe de o parte, să ofere noi contribuții științifice la analizarea și cunoașterea cadrului istoric, a evenimentelor din epocă și a semnificațiilor lor, pe de altă parte, să promoveze marile momente de acum un veac, lupta națiunii române pentru realizarea Marii Uniri și înfăptuirea României Mari ca pe o lecție de istorie, cu valoare exemplară pentru generațiile de azi, în special pentru tineri. În acest context, președintele Adrian Badea a precizat faptul că Academia Oamenilor de Știință acordă în mod programatic o atenție specială tinerilor, aflați pe băncile liceului și ale universității, prin programe și proiecte dedicate dezvoltării lor pe coordonatele valorilor științifice, culturale, morale și identitare.

La eveniment, a participat și o reprezentantă a familiei Doctorului Constantin Angelescu, doamna prof. Ioana Angelescu, nepoata acestuia. Domnia sa l-a evocat pe ilustrul înaintaș, a prezentat documente din arhiva familiei, pe care le-a expus publicului într-un punct special amenajat. Prezentând o scrisoare către Dr. Angelescu, a vorbit despre coeziunea și solidaritatea instituțiilor din perioada interbelică, referindu-se, în speță, la Institutul de Științe al României (noul nume, în epocă, al Academiei de Științe din România), Academia de Științe Medicale, Ateneul Român. Regimul comunist a distrus această coeziune, distrugând elitele românești și cultura. Generația lui Constantin Angelescu a avut un proiect de țară foarte bine definit, care continua idealul pașoptist, acela de a construi o Românie modernă, de a contribui la propășirea națiunii prin educație, știință, cultură și civilizație.

În finalul Conferinței, președintele Academiei Oamenilor de Știință din România, profesorul Adrian Badea, a decernat personalităților prezente la manifestare Diploma și Medalia Jubiliară „Dr. Constantin Angelescu” pentru merite deosebite în domeniul științei și culturii. De asemenea, a propus ca Sala, din noul sediu al instituției, în care s-a desfășurat Conferința să poarte numele: „Dr. Constantin Angelescu”. În final, președintele AOSR a anunțat că organizatorii vor edita un volum sub egida: Constantin I. Angelescu – 150 de ani de la naștere.

La finalul anului, în decembrie 2019, a fost tipărit volumul dedicat manifestării, cu titlul DOCTORUL CONSTANTIN ANGELESCU, PERSONALITATE DE PRESTIGIU A ȘTIINȚEI, EDUCAȚIEI ȘI CIVILIZAȚIEI ROMÂNEȘTI – 150 DE ANI DE LA NAȘTERE.

Volumul cuprinde următoarele comunicări:

Dr. Constantin D. Angelescu, personalitate de prestigiu a științei și educației românești, fondatorul Academiei de Științe din România

Prof. univ. dr. Adrian Badea

5

Constantin Angelescu (1869 – 1948) – scurte note genealogice

Prof. univ. dr. Radu Ștefan Vergatti

13

Doctorul Constantin Angelescu Președintele Academiei de Științe din România

Prof. univ. dr. Ioan Scurtu

37

Mărturii documentare privind personalitatea lui Constantin Angelescu

Prof. univ. dr. Corneliu-Mihail Lungu

54

Constantin Angelescu – Nicolae Iorga, prietenie de o viață

Prof. univ. dr. Petre Țurlea

58

Primul Ministru al României în America

Ioana Angelescu Monteoru

64

Restituiri – „Impresii New-Yorkeze” ale Dr. Angelescu

Prof. univ. dr. Ion Solcanu

114

Argument despre contururile unei mari personalități 150 de ani de la nașterea dr. C. Angelescu

Prof. univ. dr. Dinică Ciobotea

125

Constantin Angelescu

Prof. univ. dr. Vasile Sârbu

130

Constantin Angelescu, medicul și savantul

Prof. univ. dr. Octavian Buda

173

Profesorul doctor Constantin Angelescu chirurg și om de stat

Prof. univ. dr. Dan Mischianu

 

180

Arc peste timp – 150 de ani de la nașterea patriotului acad. prof. dr. Constantin I. Angelescu (1869 – 1948) – creator al învățământului modern în România

Prof. univ. dr. Dan Riga, Prof. univ. dr. Ion Bold, Prof. univ. dr. Sorin Riga

 

186

Institutul de Cercetări Avansate Interdisciplinare Constantin Angelescu – „Point-of-Single Contact” pentru cercetare, cultură, învăţământ

Prof. univ. dr. Doina Banciu

 

192

Biroul de Comunicare și Relații Publice al Academiei Oamenilor de Știință din România
(Contact: comunicare.aosr@gmail.com)