Academia Oamenilor de Știință din România

AcasăEvenimenteLansarea proiectului "Ambasadorii Științei" - parteneriat Radio România şi AOSR

Lansarea proiectului „Ambasadorii Științei” – parteneriat Radio România şi AOSR

Pe 19 aprilie 2022 a avut loc, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București, lansarea proiectului „Ambasadorii Științei”, realizat de Radio România în colaborare cu Academia Oamenilor de Știință din România prin Institutul de Cercetări Avansate Interdisciplinare „Constantin Angelescu” condus de prof. Univ Dr Doina Banciu.

Protocolul de colaborare a fost  semnat de dl. Răzvan Ioan Dincă, președintele director general al Radio România, și de prof. univ. dr. Alexandru Adrian Badea, președintele Academiei Oamenilor de Știință din România.



La eveniment au participat reprezentanţi ai mediului academic, oameni de cultură şi tineri cercetători. Au subliniat obiectivul acordului cei doi preşedinţi şi dna Prof. dr. ing. Doina Banciu care va fi coordonatorul din partea a AOSR a acestui proiect. Personalităţile care au vorbit, prof. Anton Hader, preşedintele secţiei Ştiinţe Tehnice-AOSR, prof. Ion Cristescu, directorul Muzeului Literaturii Române, dna. Ramona Mezei, directoarea Bibliotecii “Mihail Sadoveanu”, prof. Daniel Fodorean, decanul Facultăţii de Teologie Baptistă, Institutul Teologic Baptist şi dna. Mireille Rădoi, director al BCU Bucureşti au arătat importanţa proiectului. Dl. prof. Tudor Prisăcaru, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării a transmis un mesaj înregistrat.

În cadrul proiectului “Ambasadorii Ştiinţei” vor fi prezentate personalități ale cercetării științifice și inițiative de succes, în cadrul unei serii de emisiuni onair și online sub genericul „Ambasadorii Științei”, difuzate de Radio România Regional (rețeaua publică a studiourilor regionale din Brașov, București, Cluj, Constanța, Craiova, Iași, Reșița, Tg.Mureș și Timișoara).

Totodată, vor fi organizate manifestări ştiinţifice care se vor constitui într-o platformă de dezbateri între cercetători, mediul academic, reprezentanți ai ramurilor industriale și publicul vizat de acest proiect – tineri profesioniști, studenți, masteranzi și doctoranzi.

VIDEO

Documente

AOSR – VIZIBILITATE INTERNAȚIONALĂ

MEMBRI

RAPORT AOSR

CĂRȚI MEMBRI AOSR

MANIFESTĂRI AOSR

AGORA