Consiliul Județean Argeș, prin Centrul Județean de Cultură și Arte Argeș, în parteneriat cu Fundația Pro Patrimonio, a organizat un eveniment dedicat maramei de Muscel cu ocazia aniversării a 50 de ani de activitate a Cooperativei Meșteșugărești “Marama Musceleană”, pe 7 septembrie, la Vila Golescu din Câmpulung.
La manifestare a fost invitată să participe doamna prof. univ. dr. Doina Banciu, vicepreşedinte al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR), cetățean de onoare al orașului Câmpulung Muscel.
La eveniment au fost prezenți, de asemenea, ministrul Marius Budăi – Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, deputatul de Argeș Simona Bucura Oprescu – președinte al Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului, Gabriela Nedelcu Păsărin – președinte Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, Ligia Fulga – cercetător științific I, Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor din România, Cristian Lazăr – subsecretar de stat la Ministerul Culturii, Ana – Maria Cătăuță – președinte Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO, Roxana Stoenescu – director Direcția Cultură, Turism și Tineret a Consiliului Județean Argeș, Ciprian Neculăescu – subprefectul județului Argeș, Mihăilă Micșunica – vicepreședinte Cooperativa meșteșugărească “MARAMA MUSCELEANĂ”.
Au participat la eveniment și numeroase cadre didactice , specialiști în portul popular și artiști cunoscuți precum Grigore Leșe și Elisabeta Turcu – interpret de muzică populară, alături de un public larg.
Doamna Doina Banciu a arătat în cuvântul său că patrimoniu imaterial trebuie să își găsească noi forme de prezentare și diseminare, bazate pe noile tehnologii, pentru a face cunoscute prin rețelele de socializare și internet valorile autentice românești. Astfel, domeniul maramamuscel.ro a fost rezervat și oferit organizatorilor de AOSR.
De subliniat intervenția doamnei deputat Simona Oprescu care a arătat, printre altele, eforturile legislative pentru înscrierea în patrimoniu UNESCO a ceea ce este definitoriu pentru cultura românească. Domnul ministru Marius Budăi a prezentat preocupările ministerului pe care îl conduce pentru salarizarea corespunzătoare a celor care lucrează în domeniul artizanatului.
Cu această ocazie, cunoscutului meşter popular Viorica Olivotto, de la Nucşoara – Argeş, i-a fost înmânată diploma de „Tezaur Uman Viu” – Ministerul Culturii, prin Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial. Viorica Olivotto este Profesor al Şcolii Populare de Arte și Meserii Piteşti.
Managerul Centrului Judeţean de Cultură şi Arte Argeş, Elena Iagăr, a arătat că instituția pe care o conduce promovează necontenit valorile autentice ale Județului Arges și activează în sprijinul păstrării Tradițiilor și respectului faţă de cultura națională.