Obiective Generale

 

Obiectivul general al lucrării constituie trecerea in revista a principalelor tipuri  de conflicte asimetrice;

  • Militare;
  • Nonmilitare;
  • Energetice;
  • Politice;
  • Economice;
  • Educaționale;
  • Culturale;

Toate aceste tipuri, desigur ca pe parcursul cercetării este posibil sa identificăm și altele, au existat încă din evul mediu și s-au manifestat pregnant asupra evoluției omenirii. Conceptul de simetric, caracteristic unei perioade istorice, presupune ca implicare din partea unui actor care deține capacitate de forță, o capabilitate militare superioara din punct de vedere tehnologic și operațional. Cum bine este cunoscut, orice acțiune militară, presupune aplicarea unor legi și reglementări naționale și internaționale care reglementează tot procesul ducerii acțiunii începând cu armamentul folosit și modul în care sunt tratați participanții la acțiune. Astfel sunt interzise diverse arme ce folosesc gaze otrăvitoare sau agenți biologici periculoși pentru sănătatea umană care ar afecta nu numai forțele armate aflate în conflict, ci și populația civilă necombatantă aflată în teritoriul afectat. Ori tocmai aceste proceduri și reglementări sunt cele care cunoscute fiind conduc din partea unuia sau mai mulți dintre participanți la schimbări de paradigme care sa producă obținerea unei asimetrii pozitive sau negative (terorismul). Chiar dacă în urma unui război de tip simetric este obținută victoria de către una dintre părți se întâmplă ca unele grupuri din tabăra celor învinși să nu renunțe la luptă. Având în vedere că au fost deja învinși într-un conflict de tip simetric, aceste grupuri vor schimba armele, tacticile și modul de ducere al luptei, fără a mai respecta regulile instituite internațional.