Prof. univ. dr. doc. Alexandru-Vladimir Ciurea, Membru A.O.Ş.R.
Așa cum am mai scris și în alte rânduri, această pandemie a luat omenirea prin surprindere și a obligat-o la reacții rapide. Pentru noi, situația a fost mai gravă pentru că reacția autorității a fost confuză, șovăielnică, mult întârziată față de alte țări. Pandemia a fost și mai este o radiografie a funcționării noastre, de la nivelul persoanei, până la nivelul statului, și ne-a arătat și ne arată încă slăbiciunile, lipsa de pregătire și lipsa de încredere a oamenilor în instituțiile statului.
În pandemie, sistemul medical a fost plin de eroi.
Dar acest lucru nu arată decât dedicarea medicilor și a personalului sanitar. Iar raportul dintre eroismul medical și funcționalitatea sistemului de sănătate este unul invers proporțional. Adică, un sistem performant nu produce eroi. Doar unul deficitar, nepregătit, îi poate transforma pe medici si asisteni medicali în eroi.
Reiau o idee pe care am expus-o într-o carte apărută recent: „România fără mască. Fals tratat de pandemie” (scrisă în colaborare cu medicul prof. univ. Adrian Restian și scriitorul și publicistul Tudor Artenie și apărută la editura Mediafax). „Medicii și personalul medical au ales să lucreze în acest domeniu, nu le-a impus nimeni acest lucru. Pregătirea lor este îndelungată și complexă. Ei sunt profesioniști, iar cei mai mulți împletesc profesiunea cu vocația. Dar practicarea meseriei este dependentă de foarte mulți factori care țin de managementul sănătății, de politicile publice din domeniu, de înzestrarea materială a spitalelor, de organizarea instituțiilor care alcătuiesc sistemul. Lista de „dependențe” exterioare practicării meseriei de medic este foarte lungă, iar din aceasta nu lipsește obligația de a fi la curent cu evoluțiile din întreaga lume și cu cercetarea.”
Dependența sistemului medical de stat a creat ciudățenii în România
Și spun acest lucru cu multă …blândețe. Este drept, modelul european al dezvoltării sănătății este unul al conectării acesteia cu statul din perspectiva a ceea ce definim prin cuvântul solidaritate. Eu consider că este soluția cea mai potrivită pentru aceste timpuri. Administrarea sistemului este o funcție a statului. Dar administrarea corectă presupune competență și onestitate. Din păcate, noi am fost și mai suntem tributari unui management perfect feudal, controlat politic.
Consecințele managementului deficitar s-au văzut imediat
Dacă mai țineți minte, la începutul pandemiei spitalele (nu toate, din fericire!) au devenit focare de infecție. Cum a fost posibil? Mai ales dacă ținem seama de faptul că medicii sunt instruiți să gestioneze cazuri de acest gen. Răspunsul este simplu: pandemia a găsit un teren fertil în sistemul medical pentru că acesta nu a fost pregătit. Din spitale au lipsit materialele de protecție, așa cum au lipsit și informațiile legate de organizarea spitalelor, de la culoarele de acces, până la ineficiența comunicării cu alte unități în care se înregistraseră cazuri. Mai țineți minte prăbușirea Spitalului Județean de Urgență din Suceava, care a fost pus sub comandă militară? DE CE?
Câteva întrebări retorice?
Cum ar fi fost să fi avut tot ce ne trebuie? Cum ar fi fost dacă Direcțiile Județene de Sănătate Publică ar fi fost antrenate?Cum ar fi fost ca toate DSP-urile din tara sa fie conduse in mod corect de specialisti in organizare de sanatate?, Nu de politicieni! Dacă am fi avut planuri de urgență pentru pandemii sau războaie? Dacă am fi știut cum să departajăm spitalele și cum să construim repede spitale de campanie? Și, mai ales, cum ar fi fost dacă pe toate palierele de decizie ar fi fost exclusiv profesioniști?
Cum ne luptăm cu valul 5?
Sistemul de sănătate pare mai bine organizat. Dar tot nu avem suficiente paturi în secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă. Am învățat să lucrăm cu cazurile de COVID-19, dar am abandonat pacienții care suferă de alte boli cronice. Altfel spus: am luat dintr-o parte ca să acoperim golul din altă parte. Am cârpit. Și nu știu dacă autoritățile au înțeles că sistemul medical trebuie să fie în orice moment pregătit pentru o criză. Că sistemul trebuie să fie dinamic, alert, flexibil, cu o mare capabilitate de reacție, indiferent de motivul crizei. Dacă începe un război și vom fi afectați?
Dați-mi voie să mai citez din aceeași carte: „Toate guvernările au intervenit brutal în funcționarea instituțiilor medicale punând pe posturile de decizie clienți politici. În unele situații, clienții politici erau persoane calificate. Dar în multe alte situații, numirile în funcții de management au fost făcute exclusiv pe baza carnetului de partid.” S-a schimbat ceva?
Dar noi, noi oamenii cum suntem? Am căpătat experiență și parcă ne-am obișnuit, deși obișnuința în situația noastră poate fi periculoasă. La începutul pandemiei, România era pe unul din ultimele locuri la consumul de săpun. Nu am văzut statistici mai noi, dar vreau să cred că nu mai suntem pe acel loc. Dar regulile, oare le-am învățat? Mă tem să răspund că da!
Refuzul vaccinării este o altă temă la care se cuvine să reflectăm.
Pandemia ne-a arătat că avem mult de muncă pentru a putea fi coerenți și siguri în situații de criză. Și că avem și noi o răspundere, nu doar statul sau sistemul medical.
Dincolo de purtatul măștii, de spălatul pe mâini sau de păstrarea distanței fizice, chiar dacă vaccinarea nu este obligatorie (și nici nu trebuie să devină!), vaccinarea intră în sfera noastră de responsabilități. Iar dacă nu vrem să ne vaccinăm pentru că ne plantează Bill Gates cipuri în organism!, putem să o facem gândindu-ne la cei din jur. Iar dacă nu ne pasă de oamenii de pe stradă, din autobuz sau din teatru, poate ne pasă de copii, de părinții sau de bunicii noștri.
Știința a demonstrat că persoanele vârstnice sunt mai vulnerabile în fața coronavirusului. Se îmbolnăvesc mai grav decât tinerii. Mulți au suferințe cronice, comorbidități. Cum să te duci la părinți acasă fără să fi vaccinat? Cum să nu-i duci să se vaccineze? Dar, cățelușul îl ducem cu doua mâini la vaccinare… Cum oameni fără știință de carte reușesc să convingă prin postări stupide pe Facebook că vaccinul nu este bun? Eu, unul, nu înțeleg!
Ca să ieșim cu bine din această pandemie, ca să depășim valul 5 cu cât mai puține victime, este nevoie de responsabilitate la nivel de individ. Dacă statul greșește, nu înseamnă că și noi trebuie să greșim. De aceea, recomand cu fermitate să respectați regulile și să vă gândiți de două ori, singuri sau după o discuție cu medicul de familie, că ar fi cazul să vă vaccinați, cei care nu ați făcut-o!
Vă doresc tuturor înțelepciune și multă sănătate!