Academia Oamenilor de Știință din România

AcasăNoutatiProtocol de colaborare științifică și culturală, semnat de Academia Oamenilor de Știință...

Protocol de colaborare științifică și culturală, semnat de Academia Oamenilor de Știință din România și Ambasada Albaniei la București

Academia Oamenilor de Știință din România și Ambasada Albaniei la București au încheiat un Protocol de colaborare științifică și culturală. Protocolul a fost semnat de către Doamna Prof. univ. dr. ing. Doina Banciu, președintele Academiei Oamenilor de Știință din România, și E. S. Doamna Enkeleda Mërkuri, Ambasadorul Republicii Albania în România. Festivitatea a avut loc vineri, 13 decembrie, ora 11.00, la sediul Academiei Oamenilor de Știință din România, din strada Ilfov, nr. 3, sector 5, București, în prezența conducerii AOSR și a Consiliului Științific.

E. S. Doamna Enkeleda Mërkuri a afirmat că Protocolul constituie o platformă de colaborare în domeniile educației universitare și cercetării, cadrul unei cooperări bilaterale, care se poate extinde la nivel regional, cuprinzând țările balcanice. Un model ar putea fi Grupul de la Visegrád (Cehia, Ungaria, Polonia, Slovacia), în cadrul căruia se desfășoară schimburi culturale, academice și educaționale. Doamna Ambasador s-a referit la legăturile istorice complexe dintre Albania și România, subliniind faptul că procesul de cucerire a Independenței de către Albania a început la București. Faptul de a reprezenta Albania la București ca ambasador este pentru Excelența Sa un privilegiu.

Doamna Prof. univ. dr. ing. Doina Banciu a declarat că Protocolul reprezintă un cadru instituțional al unei colaborări complexe în domeniile educației academice, cercetării, științei, culturii și cunoașterii și, de asemenea, al realizării de proiecte. Albania se află în procesul de aderare la Uniunea Europeană și parcursul european al Albaniei poate fi susținut și prin intermediul acestui Protocol. În concluzie, Protocolul va fi în beneficiul ambelor părți în domenii fundamentale. Domnul Prof. univ. dr. ing. Adrian Badea, președintele de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România, s-a referit la relațiile istorice dintre România și Albania, la faptul că muzica Imnului Albaniei a fost compusă de Ciprian Porumbescu și a afirmat că Protocolul este unul de colaborare și, în același timp de prietenie.

Ceremonia a fost încheiată cu un moment muzical, susținut de soprana albaneză Arlinda Morava, atașat cultural la Ambasada Albaniei în România, care a cântat colinde românești și din repertoriul internațional, sub auspiciile spirituale ale Sărbătorilor de Iarnă.

Biroul de Comunicare și Relații Publice al Academiei Oamenilor de Știință din România

13.12.2024

 

Documente

AOSR – VIZIBILITATE INTERNAȚIONALĂ

MEMBRI

RAPORT AOSR

CĂRȚI MEMBRI AOSR

MANIFESTĂRI AOSR

AGORA