Câștigătorii proiectelor de cercetare finanțate prin competiție de către Academia Oamenilor de Știință din România au participat în data de 18 iulie 2022 la Sesiunea științifică de prezentare a rezultatelor cercetării din prima fază.
Acest eveniment a facilitat cunoaşterea directă a tinerilor cercetători de către membrii Consiliului Ştiinţific al AOSR, care au evaluat rezultatele prezentate. Prezentările au acoperit domenii diverse din matematică, fizică, chimie, biologie, medicină, inginerie, informatică, sociologie, istorie şi s-au remarcat prin propunererea de soluţii concrete ale unor probleme importante ale societăţii moderne.
Acestea sunt anexate sub forma de fişiere de prezentare, ce pot fi accesate AICI.
Rezultatele cercetărilor se vor concretiza în lucrări ştiinţifice publicate în reviste de mare circulaţie internaţională, precum şi în brevete de invenţie.