– Articol publicat pe website-ul tribunainvatamantului.ro –
Autor: Sorin Ivan
Tema Schengen rămâne pe frontispiciul atenției publice, trezind orgolii demult adormite și nepăsări cronice, suscitând atitudini ferme întru recuperarea demnității pierdute, în paradigma „Deșteaptă-te, române“. Cu privire la refuzul primirii noastre, în urma votului-șoc al Austriei, părerile sunt împărțite, în buna tradiție locală, într-un cadru în care este foarte greu, dacă nu imposibil, ca oamenii să se înțeleagă și să fie de acord, mai ales pe teme mari, obiective strategice și proiecte de țară. Unii spun că e grav că n-am fost primiți, că e un act de sfidare și de umilire a noastră, ca popor, alții, că n-ar fi așa de grav, explicând: „Ce ne trebuie nouă Schengen? O să stăm la graniță ca și acum, la greci sau la unguri, și ne vedem de treabă. Se poate și fără Schengen“. În aceeași pendulare de la o atitudine la alta, unii sunt de părere că cei care ne-au respins trebuie boicotați, alții că nu e cazul, singura cale fiind diplomația. Cam așa stau lucrurile cu Schengen, plus o mulțime de necunoscute, pe care ar trebui să le explice, în fața poporului votant, politicienii.
Cu bugetul educației pentru anul viitor ar trebui să stea (de fapt, să meargă) altfel, având în vedere că e vorba de soarta învățământului, temă de importanță majoră pentru fiecare elev, pentru tinerele generații și, fără vorbe mari, pentru viitorul României. Dar, în realitate, stau cam la fel. Știrea bugetului de 2,1% (cum s-a difuzat inițial în spațiul public) a determinat și determină încă reacții contradictorii: unii critică situația și acuză declinul continuu al finanțării educației, într-o, deja, tradiție a politicii educației românești, cadrele didactice și nedidactice protestează, așa cum fac periodic, în fața instituțiilor publice, iar alții opinează că e bine, cuantumul real fiind de 3,2% din PIB: 2,1% prin Ministerul Educației și 1,1% prin autoritățile locale, deci bani mai mulți pentru educație decât anul trecut și în cei anteriori. În a doua categorie intră și doamna ministru, conform căreia bugetul este suficient și poate asigura bunul mers al treburilor învățământului.
Chiar dacă, matematic, vor fi mai mulți bani, finanțarea alocată educației este, în continuare, insuficientă și departe de ce ar trebui să fie. Un buget mic raportat la prevederea din lege (6%) și la obiectivele mari cărora li se subordonează educația intră în contradicție cu logica demersurilor făcute în domeniul școlii și al reformei, în speță legi, proiecte și programe, toate subsumate Proiectului de Țară numit România Educată. Este încă un mod al înaintării cu viteza melcului către ținta propusă la nivel de stat, situată, în fapt, foarte sus în orizontul previziunilor și al posibilităților. Pentru că a educa o societate afectată de lipsa educației – și ca urmare a deceniilor totalitare, a ignoranței perpetuate și a mentalităților retrograde –, a transforma o țară cu tare de ordin educațional, cu un învățământ inegal, cu dificultăți la nivelul calității și al eficienței într-o țară educată în toate sensurile constituie un obiectiv de importanță strategică, de mare complexitate și dificultate. O atare metamorfoză este posibilă numai prin educație de calitate. Iar educația de calitate necesită finanțare substanțială, constantă și pe termen lung. Cu bani puțini, întregul demers riscă să rămână doar o frumoasă utopie…
Articolul integral poate fi citit AICI