Articol publicat pe scumc.ro
În data de 6 mai 2022, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Carol I, a avut Gala de decernare a premiilor Academiei Oamenilor de Știință din România (AOSR) pentru anul 2020.
În cadrul Galei, pentru Secţiunea Ştiinţe Medicale, Premiul EUGEN PROCA a revenit colectivului de autori constituit din: Florentina RADU-IONIȚĂ, Nikolaos PYRSOPOULOS, Mariana JINGA, Ion C. ȚINTOIU, Zhonghua SUN și Ecaterina BONTAȘ pentru lucrarea Liver Diseases. A Multidisciplinary Textbook, Editura Springer, 2020. Premiul a fost înmânat d-nei General maior medic Conf. univ. dr. Florentina Ioniță-Radu de președintele AOSR, d-nul Prof. univ. dr. ing. Adrian Bade.
În cadrul aceleiași secțiuni au mai fost acordate următoarele premii: Premiul CAROL DAVILA – Acad. Victor VOICU și Irinel POPESCU pentru coordonarea lucrării File din istoria medicinei românești, Vol. I – II, Editura Academiei Române, 2020; Premiul C.C. ILIESCU – Lucia MAZUR-NICORICI și Camelia DIACONU pentru lucrarea Compendiu de boli rare, Editura Impressum, Chișinău, 2020.
Cu acest prilej, a fost decernată Diploma de Excelență a Academiei Oamenilor de Știință din România medicului chirurg dr. Virgil Răzeșu, membru titular fondator al AOSR, ca „omagiu pentru bogata activitate științifică și academică” la împlinirea vârstei de 90 de ani.
Prezentarea lucrărilor distinse cu premii în cadrul acestei gale a fost realizată de d-nul General maior medic Prof. univ dr. Dan Mischianu, membru titular al Academiei Oamenilor de Știință din România.